O supravieţuitoare a Holocaustului la Papa
26.11.2009, Vatican (Catholica) - O femeie de 84 de ani, evreică supravieţuitoare a Holocaustului, i-a prezentat ieri Papei Benedict al XVI-lea biografia sa. Cacilie Peiser s-a întâlnit cu Sfântul Părinte după audienţa generală desfăşurată în Aula Paul al VI-lea. A fost însoţită de pr. salezian Norbert Hofmann, secretar al Comisiei Pontificale pentru Relaţiile Religioase cu Evreii. Într-un interviu pentru L`Osservatore Romano, Peiser a spus povestea ei: „După `noaptea sticlei sparte` din 1938, când aveam 13 ani, a trebuit să fug împreună cu sora mea Jutta şi cu alţi copii în Olanda.”
După eliberarea Ţărilor de Jos şi sfârşitul celui de-al doilea război mondial, Peiser s-a dedicat îngrijirii foştilor prizonieri care în lagărele de exterminare naziste s-au îmbolnăvit de tuberculoză. Doar atunci a primit confirmarea că mama şi fratele ei fuseseră deportaţi şi ucişi într-un lagăr de concentrare (tatăl îi murise anterior). Sora ei mai mare, Hannah, a scăpat refugiindu-se în Haifa. „Am mers şi eu în Palestina în 1946, unde m-am luptat pentru convieţuirea veşnică între oamenii de diferite culturi şi religii. În 1957 m-am întors în Germania pentru a lucra cu copiii cu handicapuri”, a explicat ea. Peiser este fondatoarea şi preşedintele onorific al Asociaţiei Germane a Copiilor Supravieţuitori, pentru acei copii care au supravieţuit Holocaustului şi care suferă în urma experienţelor acelor ani.
L`Osservatore Romano a mai scris şi despre alţi oaspeţi speciali ai Papei la audienţa de ieri. Aproximativ 300 de credincioşi şi 10 Episcopi din Japonia au venit să îi mulţumească Sfântului Părinte pentru ceremonia din 24 noiembrie 2008 de beatificare a 199 de martiri japonezi. La un an de la acest moment, ei au adus un relicvariu cu rămăşiţe ale pr. iezuit Peter Kibe şi ale însoţitorilor săi, ucişi la începutul secolului al XVII-lea pentru fidelitatea lor faţă de Cristos şi faţă de Biserica Catolică. Papa a mai salutat şi un grup de voluntari din „Associazione insieme fratelli indios” din Perugia, Italia, dedicaţi asistenţei şi promovării populaţiilor native din Amazon.
