Adventul ne invită să percepem prezenţa lui Dumnezeu
30.11.2009, Vatican (Catholica) - În Bazilica San Pietro, în seara zilei de sâmbătă, 28 noiembrie 2009, Papa Benedict al XVI-lea a prezidat primele Vespere pentru Duminica I din Advent, începutul unui nou an liturgic al Bisericii de rit latin. În predica sa, Papa a reflectat asupra semnificaţiei cuvântului Advent, pe care creştinii îl folosesc „pentru a exprima relaţia lor cu Isus Cristos… Semnificaţia expresiei `advent` cuprinde, prin urmare, şi cea de `visitatio`, care înseamnă simplu `vizită`; în acest caz, este vorba de o vizită a lui Dumnezeu: El intră în viaţa mea şi vrea să se adreseze mie”. „Toţi experimentăm, în existenţa cotidiană, că avem puţin timp pentru Domnul şi puţin timp chiar şi pentru noi. Sfârşim prin a fi absorbiţi de `a face`. Nu este poate adevărat că adesea tocmai activitatea de a poseda, societatea cu multiplele ei interese, monopolizează atenţia noastră? Nu este oare adevărat că oamenii dedică mult timp divertismentului şi distracţiilor de tot felul?”
„Adventul, acest timp liturgic intens pe care îl începem, ne invită să ne oprim în tăcere pentru a percepe şi capta o prezenţă. Este o invitaţie la a înţelege că fiecare dintre evenimentele zilei sunt semne aluzive pe care Dumnezeu ni le adresează, semne ale atenţiei pe care o are faţă de fiecare dintre noi. Cât de frecvent Dumnezeu ne face să percepem ceva din iubirea sa! A ţine, să spunem aşa, un `jurnal interior` al acestei iubiri ar fi o îndeletnicire frumoasă şi salutară pentru viaţa noastră! Adventul ne invită şi ne stimulează să îl contemplăm pe Domnul prezent. Certitudinea prezenţei sale nu ar trebui oare să ne ajute să vedem lumea cu ochi diferiţi?”
Sfântul Părinte a continuat: „Alt element fundamental al Adventului este aşteptarea, care e în acelaşi timp speranţă. Speranţa marchează drumul umanităţii, dar pentru creştini ea este însufleţită de o certitudine: Domnul este prezent în scurgerea vieţii noastre, ne însoţeşte şi într-o zi ne va şterge şi lacrimile. Într-o zi, nu departe, totul îşi va găsi împlinirea în Împărăţia lui Dumnezeu, Împărăţie de dreptate şi de pace”. Cu toate acestea, există „moduri foarte diferite de a aştepta. Dacă timpul nu este umplut de un prezent înzestrat cu sens, aşteptarea riscă să devină insuportabilă; dacă se aşteaptă ceva dar în acest moment nu există nimic, adică dacă prezentul rămâne gol, fiecare clipă ce trece pare exagerat de lungă, iar aşteptarea se transformă într-o povară prea grea, deoarece viitorul rămâne cu totul incert, nesigur. În schimb, atunci când timpul este înzestrat cu sens, şi în fiecare clipă percepem ceva specific şi valabil, atunci bucuria aşteptării face prezentul mai preţios”.
Sfântul Părinte i-a încurajat pe credincioşi: „să trăim intens prezentul în care deja ajung la noi darurile Domnului, să îl trăim orientaţi spre viitor, un viitor plin de speranţă”. Mesia, „venind între noi, ne-a adus şi continuă să ne ofere darul iubirii şi al mântuirii Sale. Prezent între noi, ne vorbeşte în felurite moduri: în Sfânta Scriptură, în anul liturgic, în sfinţi, în evenimentele vieţii zilnice, în toată creaţia, care îşi schimbă înfăţişarea în momentul în care îndărătul ei se află El sau dacă este întunecată de negura unei origini incerte sau a unui viitor nesigur”. Pontiful a concluzionat: „La rândul nostru, putem să prezentăm suferinţele care ne copleşesc, nerăbdarea, întrebările care izvorăsc din inimă. Să fim siguri că ne ascultă întotdeauna! Şi dacă Isus este prezent, nu mai există nici un timp lipsit de sens şi gol. Dacă El e prezent, putem continua să sperăm şi atunci când alţii nu mai pot să ne asigure nici un sprijin, chiar şi când prezentul devine istovitor”.
