Exerciţii spirituale pentru tineri la Caransebeş
03.12.2009, Lugoj (Catholica) - În perioada 27-29 noiembrie 2009 la Caransebeş, la Casa Kolping, tineri din Timişoara şi Lugoj au participat la exerciţiile spirituale conduse de pr. Răzvan Oprişa, paroh la parohia Timişoara IV, aflăm de pe BRU.ro. Tema acestor exerciţii spirituale a fost: „Ne pregătim cu bucurie pentru Sărbătoarea Bucuriei”, iar motoul: „Nu vă temeţi. Căci, iată, vă binevestesc vouă bucurie mare, care va fi pentru tot poporul. Că vi s-a născut azi Mântuitor, Care este Hristos Domnul, în cetatea lui David” (Luca 2,10-11). Scopul principal al întâlnirii a fost apropierea de Dumnezeu prin „recreerea spirituală” pentru acest Post al Crăciunului.
Programul a început vineri, 27 noiembrie, seara, când participanţii au fost primiţi la Casa Kolping din Caransebeş. A doua zi a început cu participarea la Sfânta Liturghie. Apoi au început colocviile spirituale ce aveau să se deruleze pe parcursul zilei de 28 noiembrie. În primul colocviu discuţiile s-au concentrat pe descrierea Naşterii Domnului după Sf. Evanghelist Matei. Ideile şi concluziile din acest colocviu subliniate în relatarea de pe BRU.ro sunt: Iosif cu Maria au ascultat întotdeauna de glasul Domnului, fiind deschişi total în faţa lui Dumnezeu; important este să fim deschişi la ce ne cere Dumnezeu, iar această deschidere este mai uşor de realizat dacă facem linişte în suflet – să dăm mai multă importanţă convorbirii cu Dumnezeu.
După prânz a urmat al doilea colocviu, în care s-a discutat pe marginea descrierii Sărbătorii Naşterii Domnului după Sfântul Evanghelist Luca. S-a ajuns la concluzia că: bazându-ne pe lege, pe porunci, prin împlinirea cărora ni se cere să facem voia lui Dumnezeu, avem garanţia că suntem pe drumul cel bun; în privinţa umilinţei, unul dintre punctele din Evanghelie, însuşi Isus este exemplu de urmat, exemplu de umilinţă, născându-se într-o iesle. Partea pozitivă în aproapele o poţi vedea numai fiind umil. Ziua de sâmbătă s-a încheiat cu Sfânta Vecernie. În ultima zi a fost celebrată Sfânta Liturghie, iar după masa de prânz s-au încheiat aceste momente spirituale petrecute într-un ambient în care cadrul natural a favorizat reculegerea.



