Meditarea la misterul Chipului lui Dumnezeu ne conduce spre pace
01.01.2010, Vatican (Catholica) - În dimineaţa zilei de vineri, 1 ianuarie 2010, de la ora 10, în Bazilica San Pietro, Papa Benedict al XVI-lea a prezidat celebrarea Solemnităţii Preasfintei Maria, Maica lui Dumnezeu, din octava Crăciunului. În aceeaşi zi a fost celebrată a 43-a Zi Mondială a Păcii, cu motoul: „Dacă vrei să cultivi pacea, păzeşte creaţia”. În predica rostită la Sfânta Liturghie, Papa s-a concentrat asupra temei Feţei lui Dumnezeu şi a feţelor oamenilor, „o temă care ne oferă încă o cheie de lectură în problema păcii în lume”, arătând că „Chipul este expresia prin excelenţă a persoanei, ceea ce o face recognoscibilă şi care face vizibile sentimentele, gândurile şi intenţiile inimii. Dumnezeu, prin natura Sa, este invizibil, dar Biblia îi aplică şi Lui această imagine. Arătarea feţei este expresia bunăvoinţei Sale, în timp ce ascunderea este semn al supărării şi al indignării”.
Prin naşterea lui Isus, „Chipul lui Dumnezeu a primit un chip uman, lăsându-se văzut şi recunoscut în Fiul Fecioarei Maria”. „Mama”, a continuat Pontiful, „are un raport cu totul special, unic şi într-un anumit mod exclusiv, cu fiul căruia i-a dat naştere. Prima faţă pe care nou-născutul o vede este cea a mamei, şi această vedere este decisivă pentru relaţia sa cu viaţa, cu sine însuşi, cu ceilalţi şi cu Dumnezeu… Între diversele tipuri de icoane ale Fecioarei Maria din tradiţia bizantină, există una numită `a tandreţei`, care îl reprezintă pe Pruncul Isus cu faţa apropiată – obraz lângă obraz – de cea a Mariei. Pruncul o priveşte pe Mama Sa, iar ea priveşte spre noi, spre cel ce se uită la icoană, şi se roagă. Tandreţea lui Dumnezeu, coborâtă în ea din Cer, este întrupată în Fiul omului pe care îl poartă în braţe. În această icoană mariană noi putem să contemplăm ceva despre Dumnezeu însuşi: un semn al iubirii inefabile care l-a făcut să îl `dea pe Fiul Său, unicul născut`”.
Sfântul Părinte a făcut apoi legătura cu tema păcii: „Meditarea la misterul Chipului lui Dumnezeu şi al omului este o cale privilegiată ce ne conduce spre pace. Aceasta începe de fapt cu o privire respectuoasă, care recunoaşte în chipul celuilalt o persoană, indiferent de culoarea pe care o are pielea lui, de naţionalitatea, limba sau religia lui. Dar cine, dacă nu Dumnezeu, poate să garanteze, să spunem aşa, `profunzimea` chipului omului? În realitate, doar dacă îl avem pe Dumnezeu în inimă putem să vedem în chipul celuilalt un frate din umanitate, nu un mijloc ci un scop, nu un rival sau un inamic, ci un alt eu însumi, o faţetă a misterului infinit al fiinţei umane… Pentru a ne recunoaşte şi respecta drept ceea ce suntem cu adevărat, adică fraţi, avem nevoie să facem referire la chipul unui Tată comun, care ne iubeşte pe toţi, în ciuda limitelor şi greşelilor noastre”.
„Mesajul meu pentru a XLIII-a Zi Mondială a Păcii de astăzi, cu tema `Dacă vrei să cultivi pacea, păzeşte creaţia`, se încadrează în perspectiva chipului lui Dumnezeu şi a chipului oamenilor. Putem, de fapt, să afirmăm că omul este capabil să respecte făpturile în măsura în care poartă în propriul spirit simţul deplin al vieţii, altfel va ajunge să se dispreţuiască pe sine şi tot ce îl înconjoară, să nu mai aibă respect pentru mediul în care trăieşte, pentru creaţie. Cine ştie să recunoască în univers reflecţiile chipului invizibil al Creatorului, ajunge să aibă o iubire mai mare pentru făpturi, o sensibilitate mai mare pentru valoarea lor simbolică. În special Cartea Psalmilor este plină de mărturii ale acestui mod propriu uman de relaţionare cu natura: cu cerul, marea, munţii, dealurile, râurile şi animalele: `Cât s-au mărit lucrurile Tale, Doamne`, exclamă psalmistul; `toate cu înţelepciune le-ai făcut`.”
Papa a încheiat arătând că Psalmul folosit în timpul Crăciunului conţine „un exemplu minunat despre modul în care venirea lui Dumnezeu a transformat creaţia şi a provocat un fel de sărbătoare cosmică”, deoarece apelul la bucurie „se extinde la toată creaţia: `Să se veselească cerurile şi să se bucure pământul, să se zguduie marea şi toate cele ce sunt întru ea; să se bucure câmpiile şi toate cele ce sunt pe ele. Atunci se vor bucura toţi copacii pădurii`. Sărbătoarea credinţei devine sărbătoarea omului şi a creaţiei: acea sărbătoare care la Crăciun se exprimă şi prin decoraţiile de pe pomi, de pe străzi, din case. Totul înfloreşte deoarece Dumnezeu a venit între noi. Fecioara Maria îl arată pe Pruncul Isus păstorilor din Betleem, care se bucură şi aduc laudă Domnului; Biserica reînnoieşte misterul pentru oamenii din fiecare generaţie, le arată chipul lui Dumnezeu, pentru ca, cu binecuvântarea Sa, să poată să meargă pe cărările păcii.”
Pe aceeaşi temă este şi videoştirea
