Magii au trăit unitatea dintre raţiune şi credinţă
06.01.2010, Vatican (Catholica) - În ziua de miercuri, 6 ianuarie 2010, sărbătoarea Epifaniei, la amiază, Papa Benedict al XVI-lea a recitat rugăciunea Angelus împreună cu credincioşii reuniţi în Piaţa San Pietro, între care s-au numărat şi participanţii la parada istorico-folclorică de Epifanie, inspirată în acest an de tradiţiile din oraşele Alatri, Fiuggi şi Vico nel Lazio. După rugăciunea Angelus, Papa a amintit faptul că în sărbătoarea Epifaniei are loc şi Ziua Misionară a Copiilor, cu motoul „Copiii îi ajută pe copii”. „Promovată de venerabilul Papă Pius al XII-lea în 1950, această iniţiativă îi educă pe copii la a-şi forma o mentalitate deschisă faţă de lume şi la a fi solidari cu cei de vârsta lor mai puţin avantajaţi”. Vă oferim alocuţiunea Sfântului Părinte înainte de rugăciune.
Dragi fraţi şi surori!
Celebrăm astăzi marea sărbătoare a Epifaniei, misterul Manifestării Domnului tuturor neamurilor, reprezentate de Magi, veniţi din Orient pentru a-l adora pe Regele Iudeilor (cf. Matei 2,1-2). Evanghelistul Matei, care relatează evenimentul, subliniază că ei au sosit până la Ierusalim urmărind steaua, văzută de departe la răsărirea ei şi interpretată ca şi semn al naşterii Regelui anunţat de profeţi, adică a lui Mesia. Ajunşi, însă, la Ierusalim, Magii au avut nevoie de indicaţiile preoţilor şi ale cărturarilor pentru a cunoaşte cu exactitate locul unde să se ducă, adică la Betleem, oraşul lui David (cf. Matei 2,5-6; Miheia 5,1). Steaua şi Sfintele Scripturi au fost două lumini care au ghidat drumul Magilor, care ne apar ca şi modele ale căutătorilor autentici ai adevărului.
Ei erau înţelepţi, care cercetau astrele şi cunoşteau istoria popoarelor. Erau oameni de ştiinţă într-un sens mai larg, care observau cosmosul considerându-l aproape ca şi o mare carte plină de semne şi de mesaje divine pentru om. Ştiinţa lor, de aceea, departe de a fi autosuficientă, era deschisă la ulterioare revelaţii şi apeluri divine. Într-adevăr, nu s-au ruşinat să ceară instrucţiuni capilor religioşi ai Iudeilor. Ar fi putut spune: să facem singuri, nu avem nevoie de nimeni, evitând, după mentalitatea noastră de astăzi, orice „contaminare” între ştiinţă şi Cuvântul lui Dumnezeu. În schimb Magii ascultă profeţiile şi le primesc; şi, imediat, reiau drumul către Betleem, văzând din nou steaua, aproape ca şi o confirmare a perfectei armonii dintre cercetarea omenească şi Adevărul dumnezeiesc, o armonie care a umplut de bucurie inimile lor de autentici înţelepţi (cf. Matei 2,10). Culmea itinerariului lor de cercetare a fost când s-au găsit în faţa „pruncului cu Maria mama sa” (Matei 2,11). Spune Evanghelia: „căzând la pământ, s-au închinat lui”. Ar fi putut să rămână decepţionaţi, mai mult, scandalizaţi. În schimb, ca şi adevăraţi înţelepţi, sunt deschişi misterului care se manifestă într-o manieră surprinzătoare; şi cu darurile lor simbolice demonstrează că recunosc în Isus pe Regele şi Fiul lui Dumnezeu. Tocmai în acel gest se împlinesc profeţiile mesianice care anunţă omagiul popoarelor faţă de Dumnezeul lui Israel.
O ultimă particularitate confirmă, în Magi, unitatea dintre raţiune şi credinţă: este faptul că „luând înştiinţare în vis să nu se întoarcă la Irod, pe altă cale s-au dus în ţara lor” (Matei 2,12). Ar fi fost natural să se întoarcă la Ierusalim, în palatul lui Irod şi în Templu, pentru a face cunoscută descoperirea lor. În schimb, Magii, care l-au ales ca suveran al lor pe Prunc, îl păstrează în ascuns, după stilul Mariei, sau mai bine spus al lui Dumnezeu însuşi şi, la fel cum au apărut, dispar în linişte, mulţumiţi, dar şi schimbaţi în inimă de întâlnirea cu Adevărul. Descoperiseră un nou chip al lui Dumnezeu, o nouă regalitate: aceea a iubirii. Să ne ajute Fecioara Maria, model al adevăratei înţelepciuni, să fim căutători autentici ai adevărului lui Dumnezeu, capabili de a trăi întotdeauna profunda armonie care este între raţiune şi credinţă, ştiinţă şi revelaţie.
Pe aceeaşi temă este şi videoştirea
