Papa reaminteşte 3 scopuri ale Zilei Vieţii Consacrate
03.02.2010, Vatican (Catholica) - Papa Benedict al XVI-lea a reamintit în ziua de marţi, 2 februarie 2010, 3 scopuri pentru celebrarea anuală de către Biserică a Zilei Mondiale a Vieţii Consacrate, arătând că această zi se adresează lui Dumnezeu, credincioşilor şi înseşi persoanelor consacrate. Ziua de 2 februarie, sărbătoarea Prezentării Domnului la Templu, a fost desemnată ca Zi a Vieţii Consacrate de către Papa Ioan Paul al II-lea. În acest an a fost celebrată a 14-a ediţie.
Papa Benedict al XVI-lea a reamintit în cadrul predicii sale de la Vespere că „scopul acestei Zile este întreit: înainte de toate a aduce laudă şi mulţumire Domnului pentru darul vieţii consacrate; în al doilea rând, a promova cunoaşterea ei şi stima din partea întregului Popor al lui Dumnezeu; în fine, a-i invita pe cei care şi-au dedicat propria viaţă cauzei Evangheliei să celebreze lucrările minunate pe care Domnul le-a înfăptuit în ei”. Comentând textul liturgic din Scrisoarea către Evrei, Sfântul Părinte a spus: „Dacă Cristos nu ar fi cu adevărat Dumnezeu, dacă nu ar fi, în acelaşi timp, pe deplin om, ar cădea fundamentul vieţii creştine ca atare, dar, în mod cu totul particular, ar cădea fundamentul oricărei consacrări creştine a omului, bărbat şi femeie”.
El a reflectat asupra felului în care viaţa consacrată exprimă „căutarea reciprocă dintre Dumnezeu şi om, iubirea care îi atrage”. Pontiful a continuat remarcând accentul pus pe încredere în versetele din Scrisoarea către Evrei. El a spus că persoanele consacrate s-au apropiat „cu deplină încredere de `tronul harului` care este Cristos, de Crucea sa, de Inima sa, de prezenţa sa divină în Euharistie. Fiecare dintre voi s-a apropiat de El ca de izvorul Iubirii curate şi fidele, o Iubire atât de mare şi frumoasă încât merită totul, ba chiar mai mult decât tot ceea ce e al nostru, căci nu ajunge o viaţă întreagă pentru a răspunde la ce ceea ce Cristos este şi la ceea ce a făcut pentru noi”.
Episcopul Romei şi-a exprimat dorinţa de a înălţa „la Domnul un imn de mulţumire şi de laudă pentru însăşi viaţa consacrată”. „Dacă ea nu ar exista, cu cât ar fi mai săracă lumea! Dincolo de superficialele evaluări de funcţionalitate, viaţa consacrată este importantă tocmai pentru faptul de a fi semn de gratuitate şi de iubire, şi aceasta cu atât mai mult într-o societate care riscă să fie sufocată în vârtejul efemerului şi utilului. Viaţa consacrată, în schimb, dă mărturie despre prisosul de iubire care împinge la `a pierde` propria viaţă, ca răspuns la prisosul iubirii Domnului, care cel dintâi `şi-a pierdut` viaţa pentru noi”.
„Plini de încredere şi de recunoştinţă”, a încheiat Sfântul Părinte, „să reînnoim aşadar şi noi gestul oferirii totale de noi înşine, prezentându-ne la Templu… Să ne apropiem de Dumnezeu cel de trei ori Sfânt, pentru a oferi viaţa noastră şi misiunea noastră, personală şi comunitară, de bărbaţi şi femei consacraţi Împărăţiei lui Dumnezeu. Să facem acest gest interior în intimă comuniune spirituală cu Fecioara Maria: în timp ce o contemplăm în actul prezentării Pruncului Isus la Templu, să o venerăm ca pe prima şi perfecta consacrată, purtată de acel Dumnezeu pe care îl duce în braţe: Fecioară, săracă şi ascultătoare, dedicată în totalitate nouă, întrucât este toată a lui Dumnezeu. La şcoala sa, şi cu ajutorul ei matern, să reînnoim al nostru `iată-mă` şi al nostru `fiat – facă-se`”.
Pe aceeaşi temă este şi videoştirea
