Visul meu este ca visele Domnului să se realizeze
06.02.2010, Roma (Catholica) - Pe 5 februarie s-au împlinit patru ani de la dispariţia lui Andrea Santoro, preotul fidei donum din Dieceza de Roma, ucis în biserica „Sfânta Maria” din Trabzon, la Marea Neagră, în Turcia, pe 5 februarie 2006. În aceste zile, este în curs un pelerinaj la Trabzon, organizat de asociaţia ce poartă numele preotului misionar italian, pelerinaj la care participă şi Mons. Luigi Padovese, Vicar apostolic în Anatolia.
Sora preotului ucis, Maddalena Santoro, a declarat pentru Radio Vatican: „Amintirea lui este intensă pentru că toţi cei care l-au cunoscut, de la cei care l-au ştiut de tânăr preot, în anii `70, până la cei care l-au cunoscut în ultimii ani – cu toţii au simţit această puternică credinţă a părintelui Andrea. O prezenţă cu adevărat plină de Cristos cu care voia să semene. El reuşea să transmită semenilor această încărcătură de credinţă şi de iubire pentru Cristos; a reuşit să o transmită mai ales celor aflaţi în nevoi şi care i se adresau lui la orice oră din zi şi din noapte, pentru că ştiau că la el pot găsi sprijin şi ajutor.”
Pe 4 februarie, pr. Andrea a fost amintit într-o veghe de rugăciune în parohia romană „Sfinţii Fabian şi Venanţiu”, prezidată de Episcopul auxiliar din sectorul de est al capitalei italiene, Mons. Giuseppe Marciante, Acesta a evocat etapele parcursului vocaţional urmat de misionarul Andrea Santoro: „Un preot profund convins de misiunea sa. Îmi plăcea capacitatea lui de a angaja comunitatea parohială în orice iniţiativă. Pe de o parte, avea trăsăturile unui eremit, iar pe de altă parte pe cele ale unui misionar. Exista în el o profundă dorinţă, aceea de a se întoarce în pământul originilor creştinismului: o revenire la rădăcinile credinţei, şi aş putea spune şi ale preoţiei sale. Am citit în intervenţiile sale o profundă dorinţă de a regăsi în pământul Sfinţilor Părinţi prospeţimea Evangheliei şi vivacitatea Bisericii primare. Trebuia şi să se raporteze la lumea musulmană. Moartea sa m-a impresionat în mod profund, deoarece am impresia că a relevat în profunzime încărcătura profetică a experienţei sale.”
Prelatul a continuat pentru Radio Vatican: „Sacrificiul său nu este inutil. Părintele Andrea a simţit o chemare, chemarea lui Dumnezeu exprimată în special prin atracţia sa faţă de Părinţii Bisericii. L-am văzut ca pe un om al credinţei, care a pus proiectul vieţii sale în mâinile lui Dumnezeu, care s-a încredinţat cuvântului şi promisiunilor Sale. Îmi amintesc că un ziarist l-a întrebat pe don Andrea care era visul pe care îl încredinţa Domnului pentru anii care aveau să urmeze, iar el a răspuns: Visul meu este ca visele Domnului să se realizeze.”
