LC – Învăţarea tinerilor: Riscul educaţiei
08.02.2010, SUA (Catholica) - Articolul „Învăţarea tinerilor: Riscul educaţiei”, semnat de pr. Dwight Longenecker, apărut în numărul pe ianuarie 2010 al revistei Lumea Catholica, este o „reclamă” pentru cartea „Riscul educaţiei” scrisă de Mons. Luigi Giussani. Pornind de la o experienţă de familie, în care a reuşit să nu îi înăbuşe fiicei lui întrebările legate de credinţă, acest lucru ducând de fapt la o creştere a ei în credinţă, pr. Dwight – preot anglican convertit la catolicism – nu îşi atribuie meritele pentru reacţia constructivă pe care a avut-o. „De fapt, meritele merg spre un preot italian. Pe când activam la Şcoala catolică Sf. Iosif din Greenville, Carolina de Sud, mi s-a cerut să citesc `Riscul educaţiei`, scrisă de Mons. Luigi Giussani”, cel care a înfiinţat mişcarea eclezială Communione e Liberazione, pe care a condus-o până la moartea sa, în 2005.
„În `Riscul educaţiei`, Mons. Giussani prezintă problema care exista în Italia anilor 1950. La suprafaţă, situaţia Bisericii părea pozitivă: parohiile mergeau bine; exista un număr mare de preoţi şi persoane consacrate; tradiţiile religioase erau păstrate vii în familii; religia se preda în şcoli; iar participarea la Liturghia de duminică era chiar satisfăcătoare. Dar Mons. Giussani constata între liceeni unele semne îngrijorătoare. Mai întâi a observat că nu mai exista o motivaţie profundă pentru credinţă: exista o cunoaştere cu mintea, dar nu şi una cu inima. În al doilea rând, observa faptul că credinţa nu afecta comportamentul liceenilor. Nu părea să existe o conexiune reală între credinţă şi vieţile lor. În al treilea rând, domnea o atmosferă generală de scepticism. Tinerii catolici ajungeau să privească credinţa ca pe o tradiţie irelevantă, dacă nu chiar ca pe o superstiţie demodată”.
Mons. Giussani conchidea că exista o problemă în transmiterea credinţei creştine. „Credinţa trebuie să fie comunicată nu doar ca o tradiţie care se transmite mai departe prin intermediul unor persoane cu autoritate, ci ca o filozofie de viaţă raţională şi relevantă. Mai mult, credinţa trebuie să poată fi verificată, trebuie să fie pusă în acţiune şi experimentată pentru ca să fie reală”. Acest lucru reprezintă un risc, dar dacă este asumat, „atunci educaţia religioasă devine mai mult o aventură a credinţei decât un simplu itinerar de acceptare a dogmei şi practicii religioase. Pentru Mons. Giussani deci, educaţia religioasă este o căutare în care educatorul şi elevul se îmbarcă împreună, în misterul lui Dumnezeu”.
Pentru a ilustra situaţia în care se află adolescenţii, Mons. Giussani folosea imaginea rucsacului: „Cam până la vârsta de zece ani, un copil primeşte cunoştinţele despre lume de la persoane cu autoritate. Copiii acceptă versiunea despre lume prezentată lor de părinţi, de profesori, de adulţi. Mons. Giussani afirmă că această etapă a procesului educaţional este asemenea pregătirii rucsacului pentru călătoria vieţii. La adolescenţă însă, elevul începe să conştientizeze că lumea adultă este la o aruncătură de băţ de el. Aceasta îl face să se uite în bagaj pentru a afla ce echipament are acolo şi dacă e funcţional sau nu. Cuvântul grec pentru această `percheziţie` este krinein sau krisis, de la care avem cuvintele `criză`, `critică` şi `criticism`. Mons. Giussani insistă că o `criză a credinţei` nu este neapărat un lucru rău, şi nici `criticismul` nu este ceva negativ… Credinţa trebuie să fie predată cu o metodă `critică`. Cu alte cuvinte, educatorul trebuie nu doar să propună adevărul, ci şi să îl însoţească pe elev atunci când acesta caută să verifice adevărul”.
