150 de ani ai Mănăstirii Clariselor din Veneţia
10.02.2010, Roma (Catholica) - În ziua de marţi, 9 februarie 2010, Mănăstirea Clariselor din Giudecca, Veneţia, a împlinit 150 de ani. Superioara mănăstirii, sr. Giovanna Zoletto, în vârstă de 65 de ani, a vorbit pentru ZENIT despre această familie religioasă care trăieşte carisma Sfintei Clara din Assisi. Aniversarea a fost sărbătorită, între alte iniţiative, cu o Liturghie celebrată de Patriarhul de Veneţia, Cardinalul Angelo Scola. Călugăriţele, a mărturisit stareţa, speră şi se roagă pentru ca acest eveniment să fie o ocazie de reînnoire şi reînsufleţire interioară. „Ştim că Domnul are planul Lui şi astfel trăim acest moment ca şi natura care trăieşte în aşteptarea primăverii”.
Fondatoarea comunităţii este Maica Augusta Nicola, o tânără de pe insula Murano care a dorit să se consacre Domnului, şi a mers la biserica Preasfântului Răscumpărător, pentru a cere îndrumare spirituală din partea unui călugăr capucin, manifestând dorinţa de a trăi în călugărie. Împreună cu prietena ei Elisabetta Fantini şi-a lăsat familia pentru a duce o viaţă simplă şi a deschide o mică mănăstire. Înfiinţarea canonică a comunităţii cu vot de clauzură a avut loc în 9 februarie 1860, cu ritul prezidat de Patriarhul de atunci de Veneţia, Cardinalul Angelo Ramazzotti.
„De atunci, comunitatea a crescut şi în timp a cunoscut momente frumoase dar şi de trudă, de sărăcie”, a amintit sora Giovanna. „Dorinţa după o viaţă evanghelică a fost mereu alimentată de o spiritualitate particulară: pe lângă cea a clariselor, şi aceea a slujirii Misterului Preasfintei Treimi pe care o primim la Botez, şi care este dezvoltată în viaţă”. Sora Giovanna, originară din Adria, provincia Rovigo, a intrat în Congregaţie la vârsta de 22 de ani. „La început eşti mânat şi de entuziasm, dar apoi cu trecerea anilor ajungi la o mai mare conştientizare şi mulţumire faţă de Domnul pentru această vocaţie”.
„Sfânta Clara spunea că surorile trebuie să fie ca o oglindă unele pentru altele. A trăi împreună ne ajută să ne completăm, în îmbogăţire şi ajutor reciproc… Împărtăşim momentele de oboseală, dar şi de bucurie şi fraternitate. În ciuda oboselii, există şi o atmosferă frumoasă de ajutor, de înţelegere, şi se simte circularitatea carităţii”. Într-o comunitate formată actualmente din 7 călugăriţe între 65 şi 80 de ani, sora Giovanna a recunoscut că „se simte lipsa surorilor tinere”. „Este adevărat că comunitatea este a Domnului şi El are planurile Sale, dar faptul de a nu vedea tinere intrând în ea nu ne permite uneori să întrezărim o perspectivă de continuitate, de viitor”.
Faptul că sunt „puţine şi în vârstă” nu împiedică însă apostolatul surorilor. „Sunt multe persoane care se apropie de noi, care ne cer ajutorul rugăciunii. Moştenirea noastră merge aşadar la numeroasele persoane care vin în contact cu noi, care ne împărtăşesc situaţiile lor. A oferi ajutorul rugăciunii şi susţinerea solidarităţii noastre: cred că aceasta este o moştenire”. „Fie prin scrisori fie prin telefon primim multe cereri de rugăciune, pentru familii şi cupluri de soţi care întâmpină dificultăţi, chiar şi economice. Recent un tată a scris cerând rugăciuni pentru un fiu care îşi pierdea credinţa… Simţim că facem parte dintr-o societate şi prin urmare în rugăciunea noastră ducem în faţa Domnului această societate, nu lucruri abstracte. Ducem în faţa Domnului şi propria noastră slăbiciune. Este un mod de a fi solidare cu cei slabi”.
