Biserica nu îi abandonează pe cei săraci
14.02.2010, Vatican (Catholica) - Papa Benedict al XVI-lea i-a asigurat pe săraci de iubirea pe care le-o poartă Biserica şi că nu vor fi niciodată abandonaţi. Afirmaţia a fost făcută astăzi, într-un discurs adresat cu ocazia vizitării Căminului Don Luigi di Liegro, condus de Caritas Roma. Pontiful a vizitat diversele clădiri componente, printre care centrul medical, cantina, farmacia, iar apoi a binecuvântat o placă comemorativă.
Sfântul Părinte a salutat personalul medical şi pe voluntari, precum şi pe cei găzduiţi la acest cămin. „Dragi fraţi şi surori care aţi fost primiţi aici”, a spus el, „să ştiţi că Biserica vă iubeşte profund şi nu vă va abandona, deoarece îl recunoaşte în fiecare dintre voi pe Cristos. El doreşte să se identifice într-un mod aparte cu cei care se găsesc în situaţii de lipsuri şi sărăcie. Mărturia de caritate, care în acest loc este exprimată în special, aparţine misiunii Bisericii alături de proclamarea Evangheliei”, a spus Papa Benedict.
„Omul nu are nevoie doar să fie ajutat material sau în momentele de dificultate, ci şi să ştie cine este şi care este adevărul despre persoana sa, despre demnitatea sa.” Papa a explicat că „Biserica, cu slujirea ei adusă celor săraci, are datoria de a proclama tuturor adevărul despre om, care este iubit de Dumnezeu, creat după chipul Său, răscumpărat de Cristos şi chemat la comuniunea veşnică cu El. Mulţi oameni au dorit astfel să îşi redescopere, şi îşi redescoperă acum, demnitatea lor, uneori pierdută în evenimente tragice, şi îşi recuperează încrederea în ei şi speranţa în viitor.”
„Prin faptele, exemplele şi cuvintele celor care îşi desfăşoară aici slujirea, numeroase persoane au putut să simtă că vieţile lor sunt protejate de Iubirea care este Dumnezeu, şi de aceea că au un sens şi o importanţă. Această siguranţă generează în inima omului o speranţă puternică, solidă, luminoasă, o speranţă ce dă curajul de a continua pe drumul vieţii în ciuda eşecurilor, dificultăţilor şi încercărilor inerente.” Pontiful i-a încurajat apoi pe cei care lucrează la cămin „să aveţi în faţa ochilor şi inimii voastre exemplul lui Isus, care din iubire a devenit Slujitorul nostru şi ne-a iubit până la sfârşit, până la moartea pe cruce”.

Pe aceeaşi temă este şi videoştirea