Întâlnirea Papei cu Episcopii irlandezi s-a încheiat
16.02.2010, Vatican (Catholica) - Astăzi a fost dat publicităţii un comunicat despre întâlnirile avute în aceste zile de Sfântul Părinte cu membrii Conferinţei Episcopale Irlandeze. „În 15 şi 16 februarie, Sfântul Părinte s-a întâlnit cu Episcopi irlandezi şi cu membri seniori ai Curiei Romane pentru a discuta despre grava situaţie apărută în Biserica din Irlanda. Împreună au examinat eşecul autorităţilor Bisericii din Irlanda, de mai mulţi ani, în a răspunde cu eficienţă la cazurile privitoare la abuzurile sexuale asupra tinerilor, comise de unii clerici şi călugări irlandezi. Toţi cei prezenţi au recunoscut că această criză gravă a condus la o pierdere a încrederii în conducerea Bisericii şi că a fost afectată mărturia ei despre Evanghelie şi despre învăţătura morală.”
„Întâlnirea a avut loc într-un spirit de rugăciune şi colegialitate fraternă, iar atmosfera sinceră şi deschisă i-a ajutat pe Episcopi în eforturile lor de a răspunde situaţiei din Dieceze. În dimineaţa din 15 februarie, după o scurtă introducere făcută de Sfântul Părinte, fiecare Episcop irlandez şi-a prezentat propriile observaţii şi sugestii. Episcopii au vorbit despre sentimentele de durere şi mânie, trădare, scandal şi ruşine exprimate în faţa lor în mai multe rânduri de cei care au fost abuzaţi. Un sentiment similar de furie există şi între laici, preoţi şi persoane consacrate pe marginea acestui subiect. Episcopii au descris sprijinul oferit actualmente de mii de voluntari pregătiţi şi dedicaţi, care, la nivel parohial, se ocupă de siguranţa copiilor în toate activităţile Bisericii, şi a subliniat că, în timp ce fără îndoială în centrul crizei se află erori de judecată şi omisiuni, au fost luate măsuri semnificative pentru a se verifica siguranţa copiilor şi tinerilor. Ei au subliniat şi angajamentul lor pentru cooperarea cu autorităţile de stat din Irlanda şi cu Comitetul Naţional de Protecţie a Copiilor pentru garantarea faptului că standardele, politicile şi procedurile ecleziale reprezintă cele mai bune măsuri în domeniu.”
„La rândul său, Sfântul Părinte a subliniat că abuzurile sexuale asupra copiilor şi tinerilor reprezintă nu doar o oribilă crimă, ci şi un grav păcat ce îl jigneşte pe Dumnezeu şi răneşte demnitatea fiinţei umane creată după chipul Său. Admiţând că actuala situaţie, dureroasă, nu se va rezolva rapid, el i-a îndemnat pe Episcopi să răspundă problemelor trecutului cu hotărâre şi crizei prezentului cu onestitate şi curaj. Şi-a exprimat speranţa că actuala întâlnire îi va ajuta pe Episcopi să strângă rândurile şi să vorbească cu o singură voce în identificarea paşilor care să aducă vindecare celor ce au fost abuzaţi, să încurajeze înnoirea în credinţa în Cristos şi să refacă credibilitatea spirituală şi morală a Bisericii. Sfântul Părinte a subliniat criza mai generală de credinţă ce afectează Biserica şi a legat-o de lipsa de respect pentru persoana umană; slăbirea credinţei, a spus el, a fost un factor important în fenomenul abuzurilor sexuale asupra minorilor. Papa a subliniat nevoia unei reflecţii teologice mai profunde asupra întregii probleme, chemând la îmbunătăţirea pregătirii umane, spirituale, academice şi pastorale a candidaţilor la preoţie şi la viaţa consacrată, precum şi a celor care sunt deja preoţi sau călugări.”
Comunicatul se încheie spunând că „Episcopii au avut ocazia să examineze şi să discute un proiect de scrisoare pastorală a Sfântului Părinte către catolicii din Irlanda. Ţinând cont de comentariile Episcopilor irlandezi, Sanctitatea sa va completa această scrisoare, ce va fi făcută publică în timpul Postului Mare. Discuţiile s-au încheiat marţi, 16 februarie 2010. Sfântul Părinte le-a cerut Episcopilor ca, întorcându-se în Diecezele lor, să aibă în acest Post un timp special dedicat invocării milostivirii lui Dumnezeu şi a darurilor Duhului Sfânt pentru sfinţirea şi întărirea Bisericii din Irlanda.”

Pe aceeaşi temă este şi videoştirea