Papa a reflectat asupra semnificaţiei preoţiei
01.03.2010, Vatican (Catholica) - În timpul exerciţiilor lui spirituale din Postul Mare din acest an, Papa Benedict al XVI-lea a reflectat asupra preoţiei şi asupra la ce înseamnă a fi preot. Tema dezvoltată în acest an de pr. salezian Enrico dal Covolo a fost „Lecţii ale lui Dumnezeu şi ale Bisericii despre vocaţia preoţească”, aleasă pentru a reflecta Anul Preoţiei aflat în desfăşurare. În ziua de sâmbătă, 27 februarie 2010, la sfârşitul celor şapte zile petrecute în reculegere alături de membri ai Curiei Romane, Sfântul Părinte a mulţumit din toată inima, în numele celor prezenţi, părintelui Enrico, „pentru modul plin de pasiune şi foarte personal în care ne-aţi călăuzit spre Cristos, pe calea reînnoirii preoţiei noastre”.
Papa Benedict al XVI-lea a arătat că predicatorul salezian a ales ca „punct de plecare, ca un fundal mereu prezent, ca destinaţie… rugăciunea lui Solomon pentru `o inimă ascultătoare`”. „Într-adevăr, mi se pare că aici este rezumată întreaga viziune creştină asupra omului”, a afirmat Papa. „Omul nu este perfect în sine, omul are nevoie de relaţii – este o fiinţă în relaţie… El are nevoie să asculte, să îl asculte pe celălalt, mai ales pe Celălalt, care este Dumnezeu. Doar în acest fel el se cunoaşte pe sine, doar în acest fel devine el însuşi”. Pontiful a mărturisit că în timpul exerciţiilor spirituale, a contemplat imaginea Maicii Răscumpărătorului, „`Sedes Sapietiae`, scaunul viu al înţelepciunii, cu Înţelepciunea întrupată în pântecele ei”.
„Sf. Luca o prezintă pe Maria tocmai ca pe o femeie care ascultă din inimă”, a explicat Pontiful, „care este cufundată în Cuvântul lui Dumnezeu, care ascultă Cuvântul, care meditează asupra lui, care îl primeşte şi îl preţuieşte, care îl poartă în inima ei. Părinţii Bisericii spun că în momentul conceperii Cuvântului veşnic în pântecele Fecioarei, Duhul Sfânt a intrat în Maria prin urechea ei. În ascultare a zămislit ea Cuvântul veşnic, a oferit trupul său acestui Cuvânt. Şi astfel ea ne spune ce înseamnă să avem o inimă ascultătoare. Maria este înconjurată aici de comuniunea sfinţilor”.
„Astfel vedem şi am înţeles în aceste zile că nu putem cu adevărat auzi Cuvântul în `eu`-l izolat, ci doar în acel `noi` al Bisericii, în acel `noi` al comuniunii sfinţilor”. „Iubite pr. Enrico, aţi dat glas la cinci figuri exemplare de preoţi, începând de la Ignaţiu de Antiohia şi continuând până la iubitul şi venerabilul Papă Ioan Paul al II-lea”, a continuat Sfântul Părinte. „Astfel am înţeles din nou cu adevărat ce înseamnă a fi preot, a deveni tot mai mult preoţi. Aţi subliniat de asemenea că consacrarea este pentru misiune, este destinată să devină misiune. În aceste zile am pătruns tot mai profund în consacrarea noastră, cu ajutorul lui Dumnezeu. Astfel, cu un nou curaj, dorim acum să ne dedicăm misiunii noastre”.
