De ce creştinismul nu e ca alte religii
06.03.2010, Vatican (Catholica) - Religiile sau filozofiile umane spun unei persoane ce trebuie să facă pentru a se mântui. Creştinismul este diferit pentru că spune unei persoane ce a făcut deja Dumnezeu pentru a o mântui. Această reflecţie a făcut-o vineri, 5 martie 2010, pr. Raniero Cantalamessa, în prima sa predică pentru Postul Mare ţinută în faţa Papei Benedict al XVI-lea şi a Curiei Romane. Preotul capucin a arătat ce anume deosebeşte creştinismul de alte religii. „Creştinismul nu începe spunând omului ceea ce trebuie să facă, ci ceea ce Dumnezeu a făcut pentru el”. „Isus nu a început să predice zicând: `Convertiţi-vă şi credeţi în evanghelie pentru ca Împărăţia să vină la voi`; a început zicând: `Împărăţia lui Dumnezeu a venit printre voi: convertiţi-vă şi credeţi în evanghelie`. Nu mai întâi convertirea, după aceea mântuirea, ci mai întâi mântuirea şi după aceea convertirea”.
Predicatorul a sugerat că conştientizarea acestei unicităţi a creştinismului este fundamentală în dialogul interreligios. „Noi creştinii nu vom intra desigur în dialog cu alte credinţe afirmând diferenţa sau superioritatea religiei noastre; aceasta ar însemna însăşi negarea dialogului. Mai degrabă vom insista pe ceea ce ne uneşte, obiectivele comune, recunoscându-le celorlalţi acelaşi drept (cel puţin subiectiv) de a considera credinţa lor perfectă şi definitivă. Fără a uita, de altfel, că acela care trăieşte în mod coerent şi în bună credinţă o religie a faptelor şi a legii este mai bun şi mai plăcut lui Dumnezeu decât cel care aparţine religiei harului, însă neglijează complet atât să creadă în har cât şi să săvârşească faptele credinţei”. Dar o inimă deschisă faţă de dialog nu ar trebui să îi facă pe creştini să pună între paranteze „credinţa în noutatea şi unicitatea lui Cristos”.
„Nu e vorba de a afirma superioritatea unei religii faţă de celelalte, ci de a recunoaşte specificitatea fiecăreia, de a şti cine suntem şi ce anume credem”, a spus el. Şi nu este greu de înţeles de ce harul este un concept dificil pentru omul modern, a susţinut pr. Cantalamessa. „Mântuirea `prin har` înseamnă a recunoaşte dependenţa de cineva şi acest lucru este cel mai greu. Este cunoscută afirmaţia lui Marx: `O fiinţă nu se prezintă independentă decât dacă este stăpână pe sine însăşi şi nu este stăpână pe sine însăşi decât dacă că îşi datorează sieşi existenţa sa. Un om care trăieşte prin `harul` altuia este considerat o fiinţă dependentă […]. Însă eu aş trăi complet prin harul altuia dacă el ar fi creat viaţa mea, dacă el ar fi izvorul vieţii mele şi aceasta nu ar fi propria mea creaţie`”.
„Motivul pentru care este refuzat un Dumnezeu creator este şi cel pentru care este refuzat un Dumnezeu mântuitor”. Această atitudine fundamentală de mândrie s-a aflat la baza păcatului Satanei, a sugerat pr. Cantalamessa. Citându-l pe Sf. Bernard, el a explicat: „[Satana] a preferat să fie cea mai nefericită dintre creaturi prin merit propriu, în loc să fie cea mai fericită prin harul altuia; a preferat să fie `nefericit dar suveran, în loc să fie fericit dar dependent`”. „Refuzarea creştinismului, în desfăşurare la anumite nivele ale culturii noastre occidentale, atunci când nu este refuzare a Bisericii şi a creştinilor, este refuzare a harului”.
