Dana Barbu: Drepturile mamei
19.03.2010, Bucureşti (Catholica) - În condiţiile în care societatea, în evoluţia ei, lasă tot mai puţin loc familiei, o carte care explică drepturile mamei şi subliniază direcţiile în care mai este de lucrat pentru ca acesteia să-i fie recunoscută adevărata valoare, este vitală pentru a nu pierde sensul existenţei noastre pe pământ şi înţelesul importanţei dreptului într-o comunitate, se spune pe situl Asociaţiei Pro-Vita Bucureşti, în prezentarea cărţii „Drepturile mamei”, apărut la Editura Hamangiu, sub semnătura Danei Barbu.
Oferind o imagine completă a drepturilor conferite viitoarelor şi proaspetelor mame, lucrarea nu se limitează doar la prezentarea acestora, având în vedere şi facilităţi prevăzute de lege pentru copilul adus pe lume, precum şi drepturi care nu o privesc în mod direct pe mamă, dar care sunt în strânsă legătură cu naşterea copilului, aşa cum este concediul paternal. Mai mult, lucrarea aduce în discuţie teme de actualitate în România, precum indemnizaţia primită pentru creşterea copilului până la doi ani în cazul sarcinilor multiple sau teme ce sunt dezbătute la nivel european şi, din păcate, mai puţin la nivel naţional, precum situaţia juridică a copilului născut fără viaţă.
Existenţa pe piaţa românească a unei astfel de cărţi este un pas important în aducerea în prim plan a drepturilor unei fiinţe de a cărei prezenţă putem fi siguri atâta timp cât specia umană va exista: mama. Lucrarea poate fi procurată prin intermediul Asociaţiei Pro-vita Bucureşti.