Creştinii trebuie să facă mai mult decât să vorbească despre Cristos
29.03.2010, Vatican (Catholica) - Oamenii de astăzi ar putea să nu realizeze acest lucru, dar şi ei cer să îl vadă pe Cristos, şi Biserica trebuie să răspundă la nevoile lor, a afirmat Papa Benedict al XVI-lea reflectând asupra foamei de Dumnezeu în Mesajul său pentru a 84-a Zi Mondială Misionară, care va fi celebrată în 24 octombrie 2010. Mesajul, pe tema „Construirea comuniunii ecleziale este cheia misiunii”, a fost dat publicităţii joi, 25 martie 2010, în limba italiană. „Într-o societate multietnică ce experimentează tot mai mult forme de singurătate şi de indiferenţă îngrijorătoare, creştinii trebuie să înveţe să ofere semne de speranţă şi să devină fraţi universali, cultivând marile idealuri care transformă istoria şi, fără false iluzii sau temeri inutile, să se angajeze ca să facă din planetă casa tuturor popoarelor”.
Pontiful a afirmat că Dumnezeu Tatăl „ne cheamă să fim fii iubiţi în Fiul său, cel iubit, şi să ne recunoaştem cu toţii fraţi în el, dar de Mântuire pentru omenirea dezbinată de discordie şi de păcat, şi revelator al adevăratului chip al lui Dumnezeu”. „Oamenii din timpul nostru, eventual nu întotdeauna în mod conştient, le cer credincioşilor nu numai `să vorbească` despre Isus, ci `să-l arate` pe Isus, să facă să strălucească faţa Răscumpărătorului în orice colţ al pământului în faţa generaţiilor din noul mileniu şi în special în faţa tinerilor de pe toate continentele, destinatari privilegiaţi şi subiecţi ai vestirii evanghelice. Ei trebuie să perceapă că creştinii aduc cuvântul lui Cristos pentru că El este adevărul, pentru că au găsit în El sensul, adevărul pentru viaţa lor”.
Papa Benedict al XVI-lea a vorbit despre mandatul misionar primit de toţi cei botezaţi, dar a afirmat că pentru a împlini această chemare, trebuie să existe „o profundă convertire personală, comunitară şi pastorală”. El a invitat credincioşii să vadă în vocaţia misionară un stimul pentru comunităţile diecezane şi parohiale de a se angaja într-o „reînnoire integrală şi o deschidere tot mai mare la cooperarea misionară între Biserici, pentru a promova vestirea Evangheliei în inima fiecărei persoanei, a fiecărui popor, cultură, rasă, naţionalitate, pe toate meridianele”. Numai după întâlnirea cu iubirea lui Dumnezeu, a spus el, „putem trăi în comuniune cu El şi între noi şi să oferim fraţilor o mărturie credibilă, dând cont de speranţa care este în noi”.
„Ceea ce are nevoie lumea este iubirea lui Dumnezeu, este să-l întâlnească pe Cristos şi să creadă în El. Pentru acest motiv, Euharistia nu este numai izvor şi culme a vieţii Bisericii, ci şi a misiunii sale: `O Biserică autentic euharistică este o Biserică misionară`, capabilă să-i ducă pe toţi la comuniunea cu Dumnezeu, vestind cu convingere: `Ceea ce am văzut şi auzit, noi vă vestim şi vouă, ca să fiţi şi voi în comuniune cu noi`”. Papa a făcut o invitaţie concretă „la rugăciune şi, în pofida dificultăţilor economice, la angajarea ajutorului fratern şi concret în sprijinul Bisericilor tinere. Acest gest de iubire şi de împărtăşire… va susţine formarea de preoţi, seminarişti şi cateheţi în cele mai îndepărtate ţinuturi de misiune şi va încuraja tinerele comunităţi ecleziale”.
