LC: Fenomenul Medjugorje şi discernerea spiritelor
30.03.2010, SUA (Catholica) - „De mai mulţi ani există o discuţie în jurul fenomenului presupuselor apariţii mariane de la Medjugorje: li se arată într-adevăr vizionarilor din Medjugorje Maica Domnului? Sau aceste evenimente sunt efecte parapsihologice, provenind din inconştientul vizionarilor? Sunt ele o manipulare sau chiar o amăgire din partea puterilor răului? Potrivit anumitor informaţii, la Vatican este planificată în curând o examinare definitivă a fenomenului Medjugorje din partea unei comisii. Regina Einig l-a consultat în acest sens pe preşedintele Comunităţii germane de lucru în domeniul mariologiei, pr. prof. dr. doc. Manfred Hauke, profesor de dogmatică şi patrologie la Lugano (Elveţia)”. Interviul cu pr. Manfred Hauke a apărut, în traducerea lui Wilhelm Tauwinkl, în numărul pe martie 2010 al revistei Lumea Catholica.
Cu marile locuri de pelerinaje mariane, cum ar fi Lourdes, Fatima sau Guadalupe, recunoscute de Biserică, „Medjugorje are în comun o mare afluenţă de pelerini care se roagă, ajung să se convertească sau îşi reînnoiesc credinţa. Chiar eu, în timpul unei vizite la Medjugorje, în 1985, am fost impresionat de numeroasele spovezi, iar cineva chiar mi-a spus că nu s-a mai spovedit dinaintea celui de-al doilea război mondial. Şi un mare număr de vocaţii preoţeşti şi călugăreşti sunt legate de pelerinajul, de comuniunea de credinţă şi de viaţa de rugăciune trăită în acest loc. Pe de altă parte, există diferenţe clare. Printre acestea se numără, în primul rând, numărul de fenomene vizionare, precum şi minunile recunoscute de Biserică drept vrednice de crezare”. Pr. Manfred Hauke rezumă astfel fenomenul Medjugorje: „numărul presupuselor apariţii ajunge la peste 40.000; mesajele legate de ele sunt extrem de numeroase şi dau naştere unor întrebări critice. În ce priveşte credibilitatea vizionarilor, în unele cazuri avem de-a face cu înşelăciune, fiind vorba de minciuni dovedite; nu există vreo minune recunoscută de Biserică, iar semnele miraculoase vestite de vizionari pentru confirmarea apariţiilor de la Medjugorje până acum nu au avut loc”.
Cardinalul portughez Jose Saraiva Martins, timp de mulţi ani prefect al Congregaţiei pentru Cauzele Sfinţilor, a fost întrebat cu scurt timp în urmă despre eventualele paralele dintre Medjugorje şi Fatima. „După părerea sa, în timp ce copiii păstori de la Fatima s-au arătat smeriţi şi au ales tăcerea, aceste virtuţi nu se observă la Medjugorje; în timp ce sora Lucia a intrat în clauzură, la Medjugorje nu a ales nimeni viaţa consacrată; sora Lucia a aşternut în scris secretele încredinţate ei de Maria, în timp ce vizionarii din Medjugorje le-au păstrat pentru ei. `Nu, nu văd nici o asemănare între Fatima şi Medjugorje`”. Referitor la faptul că mulţi oameni consideră Medjugorje începutul convertirii lor, părintele a explicat: „Doar roadele bune nu sunt suficiente pentru confirmarea originii supranaturale a unui fenomen vizionar. În medicină, şi efectul placebo are ocazional rezultate bune, care nu se datorează medicamentului ca atare. Şi chiar într-un loc unde se produce o înşelăciune sau lucrează însuşi diavolul, este posibil ca harul lui Dumnezeu să lucreze, oamenii să se convertească şi să-l găsească pe Dumnezeu… Atunci când oamenii se convertesc, se roagă sincer, primesc sacramentele şi îşi reînnoiesc viaţa creştină, lucrează fără îndoială harul lui Dumnezeu. Acest lucru este valabil pentru orice loc din lume şi, desigur, şi pentru Medjugorje”.
„O apariţie poate fi apreciată drept supranaturală numai atunci când se exclude cu certitudine responsabilitatea influenţelor naturale sau intervenţia diavolului. Trebuie să se cerceteze (1) vizionarii: sunt sănătoşi psihic? Sunt excluse iluzia, sugestia şi halucinaţia? Sunt vizionarii sinceri şi corecţi din punct de vedere moral? Dovedesc mai multă râvnă în viaţa de credinţă decât înainte de evenimentul vizionar? Sunt ascultători şi smeriţi faţă de reprezentanţii de drept ai Bisericii? Boala psihică, minciuna, acte imorale legate de viziuni şi lipsa de smerenie sunt indicii extrem de negative. Alte întrebări se pun în legătură cu (2) conţinutul fenomenelor: corespund ele credinţei catolice? Există afirmaţii ridicole sau nevrednice de Dumnezeu? Pentru a se dovedi supranaturale, profeţiile trebuie să se refere la evenimente viitoare, care depind de libertatea oamenilor, respectiv de intervenţia intangibilă a lui Dumnezeu. Un criteriu pozitiv este şi descoperirea unor secrete lăuntrice ale omului. Importante sunt apoi (3) roadele evenimentelor, în care se descoperă un început bun. Apariţiile autentice întăresc virtuţile vizionarilor, mai ales smerenia şi răbdarea, în timp ce revelaţiile false produc aroganţă şi neascultare. Criteriul hotărâtor este (4) minunea, care trebuie să fie legată fără echivoc de apariţie”.
In cazul in care Comisia vaticana va lua in considerare criteriile expuse de reputatul teolog, rezolutia nu poate fi decat una singura: „constat de non-supernaturalitate!”