Consiliu Naţional ACRO: „Uniţi într-un cuget, fideli lui Cristos”
27.04.2010, Oradea (Catholica) - În perioada 23-25 aprilie 2010, a avut loc în Oradea Consiliul Naţional al Federaţiei Acţiunea Catolică din România. La acest eveniment au participat 40 de delegaţi ale asociaţiilor: AC Iaşi, AGRU, ASTRU Blaj, ASTRU Cluj, ASTRU Oradea şi ASTRU eparhial Lugoj, aflăm de pe situl ActiuneaCatolica.ro. Întâlnirea s-a desfăşurat la Seminarul Teologic Greco-Catolic „Vasile, Grigore şi Ioan” din Oradea. În deschiderea lucrărilor, după salutul membrilor Consiliului Director, s-a prezentat raportul de activitate la cinci ani de existenţă a Federaţiei. Membrii echipelor naţionale pe sectoare de vârstă au avut ocazia să împărtăşească impresiile şi trăirile avute pe parcursul anilor în care au fost responsabili la nivel naţional.
La această parte a programului a participat şi PS Virgil Bercea, Episcop greco-catolic de Oradea şi responsabil cu laicii în Conferinţa Episcopilor Catolici din România. PS Virgil Bercea a felicitat Acţiunea Catolică din România pentru activităţile realizate în cei cinci ani de existenţă şi a îndemnat-o să îşi asume responsabilităţi şi în societate, în politică, în apărarea drepturilor omului şi a libertăţii de exprimare. A urmat apoi un moment special pentru ASTRU eparhial Lugoj, care a fost primit în Acţiunea Catolică din România, după un parcurs de aderare de doi ani, un timp de cunoaştere, responsabilizare şi participare la activităţile naţionale. „Vocaţie, misiune, slujire” au fost cuvintele cheie ale momentului formativ susţinut de Pr. Felix Roca, asistent spiritual general, în deschiderea lucrărilor Consiliului Naţional. A urmat apoi Sf. Liturghie concelebrată de asistenţi spirituali prezenţi.
Ultima parte a zilei a fost dedicată discuţiilor pe sectoare – copii, tineri, adulţi – în cadrul cărora s-au identificat aşteptările Asociaţiilor de la echipele naţionale şi s-au schiţat responsabilităţile pe care membrii echipelor naţionale şi le asumă. După rugăciunea de seară, delegaţii la acest Consiliu Naţional au avut ocazia să cunoască Oradea într-un tur ghidat al oraşului. Ziua de sâmbătă a fost dedicată actualizării statutului şi a alegerii unui Consiliu Director. După munca depusă în timpul dimineţii pentru actualizarea statutului, delegaţii la Consiliul Naţional s-au îndreptat spre biserica romano-catolică Sf. Maria, unde a fost celebrată Sfânta Liturghie.
În a doua partea a zilei s-a adoptat statutul şi s-a ales noul Consiliu Director, cu un mandat de 3 ani: preşedinte Oana Tuduce, vicepreşedinte sector adulţi Anca Frona, vicepreşedine sector tineri Crina Horvat şi vicepreşedinte sector copii Bernadeta Farţade-Gabor. Totodată s-au reînnoit şi echipele naţionale, Asociaţiile prezente delegându-şi reprezentanţii. Ziua s-a încheiat cu o vizită la studiourile Radio Maria şi o petrecere aniversară la cinci ani de existenţă a Federaţiei Acţiunea Catolică din România. Duminică dimineaţa, delegaţii au stabilit unele aspecte organizatorice care vor îmbunătăţi activitatea Federaţiei. Consiliul Naţional al Federaţiei Acţiunea Catolică din România s-a încheiat cu participarea delegaţilor la Sfânta Liturghie celebrată de PS Virgil Bercea în Catedrala Sf. Nicolae din Oradea.

