Vaticanul are acum Nunţiu Apostolic în Rusia
04.08.2010, Moscova (Catholica) - Arhiepiscopul Antonio Mennini, până acum reprezentantul Papei în Federaţia Rusă, este acum primul Nunţiu Apostolic în această ţară. Arhiepiscopul şi-a prezentat scrisorile de acreditare în faţa ministrului afacerilor externe, Sergej Lavrov, la 15 iulie, într-o ceremonie urmată de o întâlnire cordială, informează biroul de presă al Vaticanului.
În decembrie 2009, Papa Benedict şi preşedintele rus Dmitry Medvedev au căzut de acord să treacă la un nivel superior legăturile diplomatice dintre cele două ţări, astfel că acum Rusia are un ambasador la Sfântul Scaun, iar Vaticanul un Nunţiu Apostolic în Rusia. Din 1990, când s-au reluat relaţiile diplomatice, acestea au fost fără ambasadori. În discursul adresat Nunţiului, vice-ministrul afacerilor externe, Alexander Krusko, a vorbit despre aceste relaţii, spunând că acum sunt „caracterizate de o tot mai mare înţelegere şi de un spirit de colaborare”.
Krusko l-a mai asigurat pe Arhiepiscopul Mennini, în numele preşedintelui Rusiei, de „o colaborare rodnică în marile provocări etice şi morale ce stau în faţa oamenilor de astăzi”. La rândul său, Arhiepiscopul a transmis preşedintelui Rusiei salutul Papei, asigurându-l de „colaborarea pentru întărirea relaţiilor cu guvernul rus, precum şi pentru creşterea spirituală şi morală a poporului rus”. La 26 iulie la Roma primul ambasador al Rusiei la Sfântul Scaun, Mikolaj Sadlichov, şi-a prezentat similar scrisorile de acreditare.
