Anunţuri din Dieceza de Timişoara
07.09.2010, Timişoara (Catholica) - 1. În prezenţa credincioşilor romano-catolici din Chişineu Criş şi Adea, sâmbătă, 11 septembrie 2010 la orele 11.00 Msgr. Dirschl Johann va celebra o sfântă liturghie în Capela „Sfântul Ladislau” din apropierea localităţii Adea, jud. Arad. Acest sanctuar a fost restaurat prin grija Pr. Pántya Elemér, paroh romano-catolic de Chişineu Criş în decursul anilor 2005 şi 2006.
2. Duminică, 12 septembrie 2010 începând cu orele 8.30 va avea loc târnosirea catedralei episcopale „Învierea Domnului” din Caransebeş. Slujba de târnosire şi sfânta liturghie arhierească va fi oficiată de către Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române. La aceste celebrări din partea Episcopiei Romano-Catolice de Timişoara va fi prezent Excelenţa Sa Martin Roos, episcop diecezan.
3. Duminică, 12 septembrie 2010 se va administra Sfântul Sacrament al Mirului în două comunităţi romano-catolice ale Diecezei de Timişoara. Comunitatea din Vodnic, filială a Parohiei romano-catolice din Clocotici va celebra acest moment deosebit în cadrul liturghiei care va începe la orele 10.00, când vor fi miruiţi 28 de tineri. În biserica din Clocotici liturghia solemnă de mirungere va începe la orele 12.00, aici 46 de tineri, în mare parte de etnie croată fiind pregătiţi să primească acest sacrament. Pregătirea tinerilor a fost coordonată în ambele comunităţi de către pr. paroh Dobra Petar. Sfintele liturghii solemne precum şi administrarea Sf. Mir în aceste comunităţi vor fi oficiate de către Msgr. Dirschl Johann vicar general al Episcopiei Romano-Catolice de Timişoara.
4. Cu ocazia începerii noului an şcolar 2010/2011, luni 13 septembrie 2010, la orele 11.00 în Catedrala Romano-Catolică (Domul) din Timişoara va fi celebrată o liturghie solemnă de început de an şcolar. VENI SANCTE va fi invocat în special pentru elevii Liceului Romano–Catolic „GHERHARDINUM” însoţiţi de corpul profesoral al acestei şcoli. Liturghia va fi celebrată de către Msgr. Dirschl Johann vicar general.
5. La sediul Ministerului Culturii şi Cultelor, marţi 14 septembrie 2010, începând cu orele 10.00 va avea loc o întrunire cu reprezentanţii diferitelor culte religioase, ai eparhiilor şi diecezelor din România. Din partea Episcopiei Romano-Catolice de Timişoara va fi prezent Msgr. Dirschl Johann vicar general.
6. În data de 14 septembrie 2010, cu ocazia Solemnităţii „Înălţarea Sfintei Cruci” se va sărbători hramul bisericii Ordinului Piarist. Liturghia solemnă va fi celebrată la orele 18.00 de către Pr. Czeglédi Ferenc, paroh de Pecica (jud. Arad).
Birou de presă al Episcopiei Romano Catolice de Timişoara
(Sipos Enikő, referent de presă al Episcopiei)
Tel. 0256/221115, e-mail: presa@episcopiarctm.ro