Iaşiul în pelerinaj la Cacica
09.09.2010, Iaşi (Catholica) - Conform unei tradiţii stabilite de mai mulţi ani, cu ocazia sărbătorii Naşterii Maicii Domnului, credincioşi din parohiile Adormirea Maicii Domnului şi Sf. Anton de Padova din Iaşi merg în pelerinaj la Cacica. Şi în acest an, 2010, peste 200 de credincioşi, deplasându-se cu patru autocare şi multe autoturisme particulare, au participat la o zi de pelerinaj la Sanctuarul Maicii Domnului de la Cacica. La pelerinajul organizat şi condus de pr. Iosif Dorcu, parohul catedralei din Iaşi, au mai participat: pr. Cristian Diac, pr. Ionuţ-Ieremia Imbrişcă, vicar la parohia Sf. Anton de Padova, cinci surori din Congregaţia Slujitoarele lui Cristos, Marele Preot, numeroase persoane din Institutul Secular Sfânta Tereza a Pruncului Isus, seminarişti, mulţi copii din ambele parohii, aflăm de pe Ercis.ro.
În jurul orei 10, rectorul Sanctuarului, pr. Romuald Bulai OFMConv., a întâmpinat numerosul grup de pelerini şi i-a invitat pe toţi la un pelerinaj al convertirii şi al rugăciunii. Preoţi ai conventului din Cacica au stat mereu la dispoziţie pentru Sacramentul Spovezii. A urmat rugăciunea Rozariului condusă de seminarişti. La ora 11.15 a început Sfânta Liturghie concelebrată. După predica festivă, prezentată de pr. Romuald Bulai OFMConv., la finalul Liturghiei, pr. Iosif Dorcu a invitat pe cei prezenţi să conştientizeze, la justa valoare, pelerinajul, faptul că acesta ne pune în faţa unui loc şi al unei icoane sacre. După o pauză de prânz, a urmat Calea Sfintei Cruci, prezidată de pr. Cristian Diac. Pelerinajul s-a încheiat cu Adoraţia Euharistică, la care pr. Iosif Dorcu a propus rugăciuni cu totul speciale: cântarea imnului Magnificat, atât de plăcut Mariei, rugăciunea propusă pentru sanctuarul din Cacica, alte rugăciuni speciale pentru pelerini. După binecuvântarea euharistică, pelerinajul a luat sfârşit, nu înainte ca rectorul sanctuarului, pr. Romuald Bulai, să mulţumească pelerinilor de la Iaşi.