Interviu: Anglia, papa, căsătoria (II)
17.09.2010, Londra (Catholica) - Anglia, ţinta vizitei Papei Benedict al XVI-lea între 16-19 septembrie 2010, reprezintă epicentrul geopolitic al culturii morţii, conform lui Edmund Adamus, dar este şi cunoscută ca „Dos Mariae”, dota Mariei. Edmund Adamus, director al Pastoraţiei, din Dieceza de Westminster, a explicat agenţiei Zenit în ce mod extraordinarul patrimoniu creştin englez şi actuala sa cultură anticatolică de avangardă o fac un loc deosebit de semnificativ pentru vizita Papei. Interviul a apărut pe Ercis.ro, acum prezentându-vă a doua parte.
– Lecţia pe care aţi pregătit-o în vederea vizitei papale era centrată îndeosebi pe identitatea şi pe rolul bărbaţilor şi femeilor, şi mai ales a bărbaţilor. De ce este important a evidenţia această temă într-un moment ca acesta de astăzi?
– Există un adevăr fundamental care subînţelege antropologia Papei Ioan Paul al II-lea, teologia trupului: chemarea fiecărui bărbat este demnitatea fiecărei femei; vocaţia fiecărei femei este integritatea fiecărui bărbat. Cu alte cuvinte – asediaţi cum am fost multe decenii şi chiar mai mult astăzi din cauza globalizării teoriei genului – oamenii încep să înţeleagă că feminizarea masculinităţii şi cultura machistă („laddish”) care ameninţă dezvoltarea tinerelor fete nu reprezintă un răspuns valabil la cele mai profunde întrebări ale vieţii.
Papa Ioan Paul al II-lea, aşa cum ştim, în cateheza sa ne invită „să ne întoarcem la început” pentru a vedea în adevărul ordinii creaţiei ceva ce am îndrăzni să spunem de „imaginaţie divină”. Acel vis al lui Dumnezeu Tată şi Creator este ca fiicele lui şi fiii lui, în orice relaţie şi mai ales în cea conjugală şi sexuală, si fie infuzaţi de seninătatea şi de liniştea primilor noştri părinţi. Asta nu înseamnă numai a fi deschişi la procreaţie, ci şi a respecta expresia vieţii divine în celălalt: a se vedea reciproc cu ochii lui Dumnezeu însuşi.
„Privirea interioară”, cum a numit-o Papa Ioan Paul al II-lea, este fundamentală pentru raportul bărbat-femeie, mai ales pentru bărbat deoarece ADN-ul nostru ne spune că suntem atraşi mai întâi de frumuseţea şi de bunătatea a ceea ce vedem şi apoi de ceea ce auzim, percepem sau simţim. Deci nu se poate face abstracţie pentru bărbat de a se bucura, în propria carismă masculină, să vadă în femeie, şi tocmai ca femeie, valoarea ei intrinsecă şi frumuseţea ei intrinsecă. În acest sens, bărbatul exprimă în acţiunile sale un semn care merge împotriva curentului faţă de deşertul egoismului, hedonismului şi obiectivizării femeii pentru satisfacţia sexuală.
Marea Britanie în mod deosebit, cu mereu crescânda sa comercializare a sexului, ca să nu vorbim de legile sale permisive care răspund agendei lobby-ului homosexualilor, reprezintă tocmai acel tip de deşert. Fenomenul pornografiei este ceva care trebuie să fie tratat urgent şi în mod pastoral, aici ca şi în altă parte, deoarece nivelele de consum din partea bărbaţilor şi femeilor sunt în mod treptat acceptate ca normale. În substanţă, este misiunea bărbatului să acorde onoarea şi respectul cuvenit femeii, în orice împrejurare (mai ales soţiilor şi fiicelor noastre). În felul acesta noi bărbaţii creştem spre plinătatea omenităţii noastre în Cristos, devenim eroi şi facem bine femeilor.
– În ce mod aceste lecţii şi predarea teologiei trupului în general v-au ajutat în munca dumneavoastră de pregătire pentru căsătorie şi de viaţă matrimonială?
– Mi-a permis (cel puţin o dată pe an) să-mi dau seama din nou de necesitatea de a integra cu înţelepciune o lectură autentică a teologiei trupului în orice cateheză, dar mai ales în cele care se referă la formarea logodnicilor, a celor căsătoriţi şi a celor care sunt în dificultate cu căsătoria lor. Cred că unul din textele cele mai subevaluate ale învăţăturii Papei este cea conţinută în paragraful 29 din Sacramentum caritatis din anul 2007: „Dată fiind complexitatea culturală în care trăieşte Biserica în multe ţări, Sinodul a recomandat apoi să se aibă cea mai mare grijă pastorală în formarea celor care urmează să se căsătorească. […] Prea mare este binele pe care Biserica şi întreaga societate îl aşteaptă de la căsătorie şi de la familia întemeiată pe ea pentru a nu se angaja până la capăt în acest domeniu pastoral specific. Căsătoria şi familia sunt instituţii care trebuie să fie promovate şi apărate de orice posibil echivoc cu privire la adevărul lor, pentru că orice daună provocată lor este de fapt o rană care se produce convieţuirii umane ca atare”.
Seria de lecţii, în care am fost onoraţi de prezenţa unor eminenţi teologi experţi în domeniul căsătoriei şi familiei, a permis muncii mele să rămână concentrată asupra a ceea ce consider că este cel mai bun standard de pregătire pentru căsătorie schiţat de acelaşi Ioan Paul al II-lea atunci când a spus: „Continuaţi să daţi puternică importanţă căsătoriei ca vocaţie creştină la care sunt chemate perechile şi să le daţi lor instrumentele pentru a o trăi pe deplin, prin cursuri de pregătire pentru căsătorie care trebuie să fie făcute cu seriozitate, conţinuturi optime, suficientă durată şi obligativitate”.
După părerea mea pregătirea pentru căsătorie nu este suficientă pentru a îndeplini aceste standarde. Dacă Dumnezeu va vrea, studiul naţional despre pregătirea pentru căsătorie, care se desfăşoară prin strădania episcopilor, va trata această carenţă şi cu ajutorul unui vademecum pe care Consiliul Pontifical pentru Familie urmează să-l publice recent cu privire la această temă. Urgenţa sa nu va fi niciodată subliniată suficient.
– Care consideraţi că sunt cele mai mari provocări ale căsătoriei astăzi?
– Printre cele mai mari provocări figurează acele false „roade” ale convieţuirii de fapt. Există munţi de dovezi astăzi care dezvăluie riscurile enorme în căsătoriile precedate de convieţuire. Experienţa de parteneri sexuali multipli, înainte şi în afara căsătoriei, ajutată de contracepţie şi de avort, produce daune enorme pe termen lung în capacitatea umană (înscrisă de Creator) de a întemeia o legătură permanentă. Acest lucru creează probleme enorme soţilor pentru a menţine legături emotive, psihologice şi sexuale.
Nivelele crescânde de fertilitate redusă şi de infertilitate cronică, datorată folosirii prelungite a contraceptivelor hormonale, reprezintă un element crucial care trebuie să fie tratat, deoarece suferinţa care derivă din incapacitatea de a avea copii poate genera un stres insuportabil în căsătorie. Pentru aceasta este aşa de important a întări perechile revărsând în ele acel sens sacramental al căsătoriei, pentru a le ajuta să înţeleagă că harul sacramentului este mereu în acţiune, mai ales atunci când sunt deschise vieţii. Am vrea să le dăm acea mentalitate de la „Cana”, în care „apa” convingerii lor în căsătorie să fie transformată în „vinul” certitudinii lor permanente că sunt una în Cristos.
