Sf. Vincenţiu de Paoli şi Chiara „Luce” Badano, exemple de iubire
26.09.2010, Castel Gandolfo (Catholica) - „Dumnezeu iubeşte pe cei săraci”, iar destinul veşnic, dar chiar şi fericirea fiecăruia, depinde de voinţa sa de a şti să facă la fel în cursul vieţii. Duminică, 26 septembrie 2010, la ultima întâlnire pentru rugăciunea Angelus la Castel Gandolfo, Papa Benedict al XVI-lea – care joia viitoare se va întoarce la Roma – a pus în lumină o atitudine tipic creştină, inspirată din Evanghelia duminicii care prezintă parabola lui Lazăr şi a bogatului nemilostiv. Pontiful a mai vorbit despre modele de caritate trăită, referindu-se la Sfântul Vincenţiu de Paoli, la 350 de ani de la moarte, şi la Chiara „Luce” Badano, tânăra piemonteză beatificată sâmbăta trecută la Roma. Vă oferim alocuţiunea Papei, după traducerea realizată de Radio Vatican.
Iubiţi fraţi şi surori,
În Evanghelia acestei duminici – Luca 16,19-31 – Isus povesteşte parabola omului bogat şi a lui Lazăr cel sărac. Primul trăieşte în lux şi egoism, şi când moare, sfârşeşte în iad. În schimb, săracul care se hrăneşte cu rămăşiţele de pe masa bogatului, la moartea sa, este purtat de înger în lăcaşul veşnic al lui Dumnezeu şi al sfinţilor. „Fericiţi voi, cei săraci – proclamase Domnul ucenicilor Săi – căci a voastră este împărăţia lui Dumnezeu” (Luca 6, 20). Mesajul parabolei merge însă mai departe: aminteşte că, în timp ce suntem în această lume, trebuie să îl ascultăm pe Domnul care ne vorbeşte prin intermediul Scripturilor sacre şi să trăim după voinţa Sa, altminteri, după moarte, va fi prea târziu pentru a ne îndrepta.
Această parabolă ne spune aşadar două lucruri: primul este că Dumnezeu îi iubeşte pe cei săraci şi îi ridică din umilirea lor; al doilea este că destinul nostru veşnic este condiţionat de atitudinea noastră, ne revine nouă să urmăm calea pe care Dumnezeu ne-a arătat-o pentru a ajunge la viaţă, şi această cale este iubirea, nu înţeleasă ca sentiment, ci ca slujire a altora, în dragostea lui Cristos. Printr-o fericită coincidenţă, mâine vom celebra pomenirea liturgică a Sfântului Vincenţiu de Paoli, patron al organizaţiilor caritative catolice, de la moartea căruia se împlinesc 350 de ani.
În Franţa din secolul al XVII-lea, el a constatat în mod tangibil contrastul puternic între cei mai bogaţi şi cei mai săraci. Într-adevăr, ca preot, a avut prilejul de a frecventa atât ambientele aristocrate, cât şi aşezările rurale, precum şi periferiile cele mai degradate ale Parisului. Însufleţit de iubirea lui Cristos, Vincenţiu de Paoli a ştiut să organizeze forme stabile de slujire a persoanelor marginalizate, dând viaţă aşa-numitelor „Charitees”, „Carităţi”, adică grupuri de femei care puneau timpul şi bunurile lor la dispoziţia celor mai marginalizaţi. Dintre aceste voluntare, unele au ales să se consacre total lui Dumnezeu şi săracilor, şi astfel, împreună cu Sfânta Luiza de Marillac, Sfântul Vincenţiu a întemeiat „Fiicele Carităţii”, prima congregaţie feminină care trăieşte consacrarea „în lume”, în mijlocul oamenilor, cu bolnavii şi cu cei nevoiaşi.
Dragi prieteni, numai Iubirea cu „I” majuscul dăruieşte adevărata fericire! O dovedeşte şi o altă martoră, o tânără, care ieri a fost proclamată Fericită aici la Roma. Vorbesc despre Chiara Badano, o fată italiancă născută în 1971, pe care o boală a condus-o la moarte la mai puţin de 19 ani, dar care a fost pentru toţi o rază de lumină, cum spune supranumele ei: „Chiara Luce”. Parohia sa, Dieceza de Acqui Terme şi Mişcarea Focolarelor, din care făcea parte, sunt astăzi în sărbătoare – şi este o sărbătoare pentru toţi tinerii, care pot găsi în ea un exemplu de coerenţă creştină. Ultimele sale cuvinte, de adeziune deplină la voinţa lui Dumnezeu, au fost: „Mamă, la revedere. Fii fericită pentru că eu sunt… fericită”. Aducem laudă lui Dumnezeu, pentru că iubirea Sa este mai tare decât răul şi moartea; şi mulţumim Fecioarei Maria care conduce tinerii, chiar şi prin dificultăţi şi suferinţe, la a se îndrăgosti de Isus şi a descoperi frumuseţea vieţii.
