Luna octombrie – luna Rozariului şi a misiunilor
01.10.2010, Iaşi (Catholica) - La începutul lunii octombrie, „cunoscută în Biserica Catolică şi luna sfântului Rozariu, a rugăciunii rozelor sau a trandafirilor, adunaţi în cununi spirituale, aşezate pe fruntea Maicii Domnului ori la picioarele ei, ca un rod al credinţei şi iubirii noastre faţă de Mama noastră cerească”, PS Petru Gherghel, Episcop romano-catolic de Iaşi, a adresat credincioşilor săi o Scrisoare pastorală, în care le reaminteşte că „Biserica ne invită să trăim în această lună, zi de zi, în preajma sfintei Fecioare a Rozariului, iar în ziua de 7 octombrie ne cheamă să facem sărbătoare în amintirea victoriei obţinute de creştini împotriva forţelor otomane, tocmai datorită rugăciunii insistente a Rozariului”.
În scrisoarea publicată integral pe Ercis.ro, Episcopul mai aminteşte şi faptul că „În penultima duminică a lunii octombrie, sfânta Biserică a stabilit Ziua Mondială a Misiunilor. Anul acesta este cea de-a 84-a zi în care toţi creştinii sunt chemaţi să-şi descopere responsabilitatea şi angajarea misionară, astfel încât fiecare să contribuie la acea chemare de a-l oferi lumii pe Cristos, rodul cel mai bogat al credinţei, izvorul unităţii neamului omenesc, principele păcii şi al fraternităţii şi garanţia adevăratei împărăţii… A fi creştin înseamnă a dori ca evanghelia adusă de Cristos să ajungă la toţi pentru care el s-a născut pe pământ. Nu poţi fi creştin adevărat dacă nu oferi darul primit. O lumină care nu luminează pentru cei din jur nu e lumină”.
„Ne bucurăm să constatăm că în dieceză a început să crească şi să se dezvolte spiritul misionar, graţie celor care deja au ajuns să fie misionari în zonele unde evanghelia nu a fost vestită, sau să ofere credinţa şi iubirea lor acolo unde nu sunt suficienţi misionari şi preoţi. Salutăm cu bucurie iniţiativele ce se înmulţesc pe zi ce trece printre credincioşii din parohiile noastre, care fac deja eforturi lăudabile să se roage, să sprijine şi să ofere ajutorul lor atât spiritual cât şi material pentru susţinerea operelor misionare, la care dieceza noastră este angajată. Încurajăm cu bucurie pe toţi cei ce lucrează în Oficiul pentru Misiuni şi Operele Misionare, şi-i binecuvântăm pe cei care, urmând exemplul Maicii Sfinte, îl oferă pe Cristos şi evanghelia sa tuturor. O invocăm pe Fecioara Maria, ocrotitoarea celor ce-l caută pe Cristos, şi pe sfânta Tereza a Pruncului Isus, patroana misiunilor, să ne dea mereu spirit misionar şi iubire generoasă”.
