Congres la Roma despre viitorul presei catolice în lume
03.10.2010, Roma (Catholica) - Consiliul Pontifical pentru Comunicaţii Sociale organizează un Congres care va reuni la Roma, în perioada 4-7 octombrie 2010, peste 200 de jurnalişti şi reprezentanţi ai mass-media catolice din peste 80 de ţări, pentru o dezbatere cu privire la rolul actual şi viitor al presei catolice în lume, cu referire specială la prezenţa ei pe Internet şi în noile medii de comunicare. Dezbaterea va porni de la examinarea problematicilor actuale şi a perspectivelor perioadei următoare, pentru a continua oprindu-se asupra contribuţiei presei catolice la dezbaterea publică, la „diaconia culturii” şi la viaţa Bisericii. Va fi analizată şi tema comuniunii eclesiale şi a mărturiei pentru Adevăr, în relaţie cu tratarea problemelor controversate, a libertăţii de expresie şi a pluralismului informaţiei. Vor anima dezbaterea bloggeri, teologi, sociologi şi jurnalişti.
În ultima parte a lucrărilor, vor fi explorate diversele aspecte legate de folosirea noilor mijloace de comunicare în masă – aspecte economice, provocări jurnalistice, limbaj, prăpastia digitală – şi oportunităţile oferite de comunicarea on-line, în timp ce o masă rotundă va ilustra unele modalităţi de utilizare a noilor mijloace de către comunicatorii catolici: situri diecezane şi parohiale, publicaţii diecezane, servicii on-line. Ziua de încheiere a întâlnirii va reuni rezultatele grupurilor de lucru continentale şi orientările rezultate din sesiunile în plen. În continuitate cu precedentele întâlniri mondiale, dedicate Facultăţilor de comunicaţii din Universităţile catolice şi respectiv radiourilor catolice, metodologia celei de-a treia reuniuni urmăreşte o aprofundare a temelor la un nivel triplu: mese rotunde, laboratoare, sesiuni plenare pentru împărtăşirea reflecţiilor elaborate în diversele spaţii; se intenţionează astfel să se facă din congres nu doar un loc de ascultare, ci un forum de analize, evaluări şi propuneri, de promovare a cunoaşterii reciproce între jurnaliştii din presa tipărită din diversele ţări şi continente, pentru a facilita forme profitabile de colaborare.