În Orientul Mijlociu Biserica să fie instrument de unitate
10.10.2010, Vatican (Catholica) - Duminică, 10 octombrie 2010, Papa Benedict al XVI-lea i-a încurajat pe credincioşi să se roage Rozariul, încredinţând Fecioarei Maria buna reuşită a Adunării Speciale pentru Orientul Mijlociu a Sinodului Episcopilor. În cadrul tradiţionalei întâlniri duminicale pentru rugăciunea Angelus, Sfântul Părinte a amintit că octombrie este luna Rozariului, în ziua de 7 a acestei luni celebrându-se sărbătoarea Fecioarei Maria, Regina Rozariului. Vă oferim textul alocuţiunii rostite de Papa în introducere la rugăciunea mariană recitată împreună cu credincioşii şi pelerinii reuniţi în Piaţa San Pietro.
Iubiţi fraţi şi surori!
Vin acum din Bazilica San Pietro, unde am prezidat Liturghia de deschidere a Adunării Speciale pentru Orientul Mijlociu a Sinodului Episcopilor. Această extraordinară întrunire sinodală, care va dura două săptămâni, vede reuniţi în Vatican Păstorii Bisericii care trăieşte în regiunea Orientului Mijlociu, o realitate foarte variată: în acea zonă, într-adevăr, Biserica Una a lui Cristos se exprimă în toată bogăţia tradiţiilor ei străvechi. Tema asupra căreia vom reflecta este următoarea: „Biserica Catolică în Orientul Mijlociu: comuniune şi mărturie”. Într-adevăr, în acele ţări, din păcate marcate de diviziuni profunde şi sfâşiate de conflicte îndelungate, Biserica este chemată să fie semn şi instrument de unitate şi de reconciliere, după modelul primei comunităţi din Ierusalim, în care „mulţimea celor care au crezut era o singură inimă şi un singur suflet” (Fapte 4,32). Această sarcină este dificilă, din moment ce creştinii din Orientul Mijlociu trebuie adesea să suporte condiţii dificile de viaţă, atât la nivel personal cât şi familial şi comunitar. Aceasta nu trebuie să ne descurajeze îns : tocmai în acest context răsună şi mai necesar şi urgent mesajul peren al lui Cristos: „Convertiţi-vă şi credeţi în Evanghelie” (Marcu 1,15). În recenta mea vizită în Cipru, am încredinţat Instrumentul de Lucru al acestei Adunări Sinodale; acum că a început, îi invit pe toţi să se roage invocând de la Dumnezeu o revărsare abundentă a darurilor Duhului Sfânt.
Luna octombrie este numită luna Rozariului. Este vorba, să spunem aşa, de o „intonaţie spirituală” dată de pomenirea liturgică a Preasfintei Fecioare Maria a Rozariului, care se celebrează în ziua de 7 a acestei luni. Suntem aşadar invitaţi să ne lăsăm călăuziţi de Maria în această rugăciune străveche şi mereu nouă, care îi este în mod special dragă pentru că ne conduce direct la Isus, contemplat în misterele mântuirii Lui: de bucurie, lumină, durere şi slavă. Pe urmele Venerabilului Papă Ioan Paul al II-lea (cf. Scrisoarea apostolică Rosarium Virginis Mariae), doresc să amintesc că Rozariul este rugăciune biblică, toată întreţesută cu Sfânta Scriptură. Este rugăciunea inimii, în care repetarea la „Bucură-te, Marie” orientează gândul şi afecţiunea către Cristos, şi astfel devine implorare încrezătoare a Maicii Lui şi a noastre. Este o rugăciune care ne ajută să medităm Cuvântul lui Dumnezeu şi să asimilăm Comuniunea euharistică, după modelul Mariei care păstra în inima ei tot ce făcea şi spunea Isus, şi însăşi prezenţa Lui.
Iubiţi prieteni, ştim cât este de iubită şi venerată Fecioara Maria de fraţii şi surorile noastre din Orientul Mijlociu. Toţi privesc la ea ca Maică grijulie, aproape de orice suferinţă, şi ca Stea a speranţei. Mijlocirii ei încredinţăm Adunarea Sinodală care se deschide astăzi, pentru ca creştinii din acea regiune să se întărească în comuniune şi să dea tuturor mărturia Evangheliei iubirii şi păcii.

Pe aceeaşi temă este şi videoştirea