Consiliul Europei reafirmă dreptul medicilor de a refuza practicarea avortului
12.10.2010, Bucureşti (Catholica) - narea Parlamentară a Consiliului Europei (APCE) a adoptat joi,7 octombrie 2010, o rezoluţie care reafirmă dreptul personalului medical de a refuza, uzând de convingeri religioase sau morale, efectuarea anumitor proceduri medicale sau participarea la acestea. Rezoluţia priveşte atât medicii ginecologi şi personalul sanitar mediu care nu practică avortul, cât şi farmaciştii care refuză eliberarea compuşilor abortivi. De asemenea, nici un medic nu poate fi constrâns să practice eutanasia. „Nici o persoană, nici un spital, nici o instituţie nu poate fi forţat/ă, tras/ă la răspundere sau discriminat/ă în vreun fel din cauza refuzului de a practica, găzdui sau asista la avort, eutanasie sau oricare alt act care poate provoca moartea unui fetus sau embrion uman, sub nici un motiv,” se afirmă în textul rezoluţiei care poate fi citit integral aici: http://tinyurl.com/342nkgd.
Deşi textul iniţial propus Adunării cerea statelor membre tocmai restrângerea exercitării dreptului la obiecţia de conştiinţă, în timpul dezbaterilor raportul a fost modificat pentru a proteja acest drept. În urma acestei evoluţii, iniţiatoarea, socialista britanică Christine McCafferty, reprezentantă a unei reţele internaţionale pro-avort, s-a văzut nevoită să voteze contra propriului raport. Dezbaterea de ieri a suscitat un interes major în societatea civilă din ţările membre ale Consiliului Europei. Organizaţiile pro-vita româneşti au remis membrilor delegaţiei României la Consiliul Europei un memoriu juridic care sublinia că, în timp ce nu există un drept la avort, obiecţia pe motive de conştiinţă este un drept fundamental a cărui îngrădire este inacceptabilă. Textul acestui memoriu poate fi consultat aici: http://tinyurl.com/366bd9y.
Din partea României a participat la vot doar senatorul Viorel Badea (PD-L) care a votat în favoarea rezoluţiei. Îi mulţumim pentru efort şi în acelaşi timp constatăm că dezinteresul delegaţiei ţării noastre pentru lucrările Adunării Parlamentare a Consiliului Europei a devenit cronic. La ultimele dezbateri importante, prezenţa românilor a fost aproape inexistentă. De altfel, Pro-vita şi Alianţa Familiilor din România au solicitat liderilor delegaţiei româneşti la APCE explicaţii pentru acest comportament, solicitare rămasă până acum fără răspuns. (Asociaţia Pro-vita Bucureşti)