Drumul spiritual al Angelei de Foligno
14.10.2010, Vatican (Catholica) - 
Papa Benedict al XVI-lea a dedicat cateheza sa din cadrul audienţei generale de miercuri, 13 octombrie 2010 Fericitei italience Angela de Foligno (aprox. 1248 – 1309). Audienţa a avut loc în Piaţa San Pietro în prezenţa a 25.000 de persoane. Această mare mistică medievală trezeşte de obicei admiraţie pentru „culmile experienţei de unire cu Dumnezeu la care ea a ajuns”, a spus Pontiful. „Dar probabil că se iau prea puţin în considerare primii paşi, convertirea sa şi drumul lung care a dus-o de la punctul de plecare, ‘marea teamă de iad’, până la ţintă, unirea totală cu Treimea”.
Angela s-a născut „în jurul anului 1248 într-o familie înstărită, a rămas orfană de tată şi a fost educată de mama în mod destul de superficial”. S-a căsătorit la vârsta de 20 de ani şi a avut copii, ducând o viaţă nepăsătoare, dispreţuind pe cei care slujeau Biserica şi pe aproapele. „Câteva evenimente, cum ar fi cutremurul violent din anul 1279, un uragan, războiul de mulţi ani împotriva Perugiei şi consecinţele sale dure au incidenţă în viaţa Angelei, care progresiv îşi dă seama de păcatele sale, până la un pas decisiv: îl invocă pe sfântul Francisc, care-i apare în viziune, pentru a-i cere sfat în vederea unei Spovezi generale bune pe care trebuia s-o facă… După trei ani, drumul convertirii are o altă cotitură: dezlipirea de legăturile afective, deoarece, în puţine luni, după moartea mamei urmează moartea soţului şi a tuturor copiilor. Atunci îşi vinde bunurile şi în anul 1291 aderă la Ordinul Terţiar al sfântului Francisc”.
Viaţa îi este relatată de confesorul ei în „Cartea Fericitei Angela de Foligno”. La începutul itinerariului ei spiritual, fericita a simţit teamă de iad din cauza păcatelor ei. „Această ‘teamă’ de iad corespunde tipului de credinţă pe care Angela îl avea în momentul ‘convertirii’ sale; o credinţă încă săracă în caritate, adică în iubirea lui Dumnezeu. Căinţa, frica de iad, ispăşirea îi deschid Angelei perspectiva dureroasei ‘căi a crucii’ care… o va duce apoi pe ‘calea iubirii'”. „Angela a simţit că trebuie să îi dea ceva lui Dumnezeu pentru a repara păcatele sale, însă încetul cu încetul a înţeles că nu are nimic să îi dea, ba chiar că este ‘nimic’ în faţa Lui; înţelege că nu voinţa ei îi va da iubirea lui Dumnezeu, pentru că aceasta poate să îi dea numai ‘nimicul’ ei, ‘non iubirea’ ei”.
Încetul cu încetul, „Angela înţelege în mod profund realitatea centrală: ceea ce o va mântui de ‘nevrednicia’ sa şi de faptul că ‘merită iadul’ nu va fi ‘unirea sa cu Dumnezeu’ şi faptul că posedă ‘adevărul’, ci Isus răstignit, ‘răstignirea Sa pentru mine’, iubirea Sa… transformarea în iubirea şi în suferinţele lui Cristos răstignit, identificarea cu El”. Convertirea Angelei „va ajunge la maturizare numai atunci când iertarea lui Dumnezeu va apare sufletului ei ca darul gratuit de iubire al Tatălui, izvor de iubire”. Pe drumul ei spiritual, „trecerea de la convertire la experienţa mistică, de la ceea ce se poate exprima la ceea ce este inexprimabil, are loc prin intermediul Răstignitului… Toată experienţa sa mistică înseamnă, deci, a tinde la o perfectă ‘asemănare’ cu El, prin purificări şi transformări tot mai profunde şi radicale… Această identificare înseamnă şi a trăi ceea ce a trăit Isus: sărăcie, dispreţ, durere… Un drum foarte înalt, al cărui secret este rugăciunea constantă”.
