Deschiderea anului universitar 2010-2011 la Iaşi
14.10.2010, Iaşi (Catholica) - Duminică, 10 octombrie, în Catedrala romano-catolică din Iaşi s-a celebrat, de la ora 16.00, o Sfântă Liturghie specială în cadrul căreia s-a marcat începutul unui nou an universitar. Acest moment a unit sute de studenţi care s-au adunat în biserică spre a implora binecuvântarea lui Dumnezeu pentru noul an academic, citim în materialul semnat de pr. Vasile Petrişor pe situl parohiei Catedralei ieşene.
Sfânta Liturghie a fost celebrată de către părintele Emil Dumea, decanul Facultăţii de Teologie din cadrul Universităţii „Al. Ioan Cuza” din Iaşi, avându-i alături pe părintele Iosif Enăşoaie, profesor la aceeaşi facultate, pe părintele Lucian Farcaş, capelan universitar şi pe pr. Vasile Petrişor, responsabil cu pastoraţia tinerilor la Catedrală. Cântările au fost susţinute de corul de tineri al Catedralei, „Iuvenes Eclesiae”. Tinerii din Acţiunea Catolică au proclamat lecturile, au formulat intenţiile la rugăciunea credincioşilor şi au prezentat, la Ofertoriu, darurile la altar.
La predică, pr. Lucian Farcaş a atras atenţia asupra tristeţii, a melancoliei care caracterizează lumea în care trăim, tristeţe de care se lasă contaminaţi şi tinerii. Melancolia existenţială este efectul lipsei lui Dumnezeu din viaţa omului. „Stimaţi tineri, luaţi melancolia în serios!” – aceasta a fost invitaţia părintelui predicator adresată tinerilor. A lua melancolia în serios înseamnă a-l descoperi pe Dumnezeu prezent şi operant în viaţa noastră, gata să ne cheme să intrăm într-o relaţie personală cu el, relaţie care singura este capabilă să confere stabilitate vieţii noastre. Pe situl AMDIS.ro se găsesc şi fotografii de la Liturghie.