Vizită arhierească și hram în parohia „Sf. Profet Ilie Tesviteanul” din Cluj

27.07.2026, Cluj (Catholica) - Sâmbătă, 25 iulie 2026, Preafericirea Sa Claudiu s-a aflat în mijlocul comunității credincioșilor din parohia „Sf. Profet Ilie Tesviteanul” din cart. Zorilor, Cluj-Napoca – protopopiatul Cluj I. Ierarhul a fost primit în fața bisericii de către de către parohul comunității, pr. protopop Călin Sechelea și de pr. Vasile Tofană SJ, Vicar general, pr. Mircea Marțian, protopop de Cluj I, de ceilalți preoți protopopi și parohi din Cluj-Napoca și împrejurimi. O fetiță i-a oferit Păstorului Eparhiei de Cluj-Gherla și al Bisericii Greco-Catolice un buchet de flori.
Sfânta Liturghie arhierească din această zi a reprezentat și celebrarea hramului bisericii parohiale (de pe str. Observatorului, nr. 50, Cluj-Napoca) – în apropierea sărbătorii Sfântului Ilie (celebrată de Biserică la 20 iulie). Celebrarea liturgică a fost precedată de ceremonia sfințirii altarului și a iconostasului și de binecuvântarea bisericii la încheierea lucrărilor de renovare. Ceremonia a început cu lectura hrisovului, de către pr. protopop Mircea Marțian, în care s-a amintit faptul că „lucrările de construcție a sfântului lăcaș au început în anul 1995, iar la 3 octombrie 1996 biserica a fost sfințită de Înaltpreasfinția Sa Arhiepiscop George Guțiu”. Despre lucrările recente de renovare, s-a menționat că au fost realizate sub îndrumarea pr. Călin Sechelea, „cu sprijinul și contribuția curatorilor și credincioșilor parohiei”, precum și cu contribuția unui generos sponsor.
În cadrul ceremoniei, Preafericirea Sa Claudiu a depus și sigilat în masa altarului moaștele Fericiților Martiri, Episcopi ai Bisericii Greco-Catolice din România: Vasile Aftenie, Ioan Bălan și Iuliu Hossu, precum și moaște ale Fericitului Vladimir Ghika. La momentul rânduit, copiii au făcut profesiunea de credință, reînnoindu-și angajamentele de la Botez. Preafericirea Sa Claudiu a îndemnat toți participanții să facă aceeași reînnoire a propriilor angajamente de la Botez și să rostească împreună cu copiii Crezul – Simbolul credinței, pentru a primi fiecare Trupul și Sângele Domnului din Sfânta Împărtășanie la fel ca întâia oară, ca și cum ar fi întâia oară – pentru că așa ar trebui să fie fiecare întâlnire cu Isus. Copiii – după o pregătire temeinică pentru acest moment, îndrumați de cateheta Dana Morar, după ce au făcut și prima lor Spovadă, au primit din mâna Preafericirii Sale Claudiu cel mai prețios Dar: pe Isus, Fiul lui Dumnezeu și Mântuitorul omenirii, în sufletele lor. Răspunsurile la Sfânta Liturghie au fost oferite de corul parohiei, sub îndrumarea Cristinei Sechelea. Întreaga celebrare a fost transmisă în direct de postul Radio Maria Romania, participarea la acest moment celebrativ fiind astfel mai numeroasă.
În cuvântul de învățătură la Sf. Liturghie, Preafericirea Sa Claudiu a enumerat aniversările parohiei: hramul ei, Sfântul Proroc Ilie, și sfințirea altarului, a iconostasului și binecuvântarea ei după renovare. A evidențiat: „Toate aceste momente sunt făcute pentru a ne aduce aminte de ceea ce se întâmplă în sufletele și în viețile noastre. Fiindcă, bineînțeles, o clădire, oricât de frumoasă ar fi, n-are niciun sens dacă nu are o legătură cu viața noastră. De aceea bisericile sunt rânduite în așa fel, sfințite și împodobite în așa fel, încât atunci când intrăm aici să fie ca și cum am pătrunde în taina sufletului nostru.” Iar aranjarea sfântului locaș, rânduielile liturgice, „toate vorbesc despre sufletul nostru, despre viața noastră spirituală, despre legătura noastră cu Dumnezeu”. A invitat ca prilejul sfințirii altarului din această zi să fie ocazie și a reînnoirii vieții de credință, a unei noi consacrări lui Dumnezeu, la fel ca în momentul Botezului.
Pr. Călin Sechelea a adresat la final calde mulțumiri Preafericirii Sale Claudiu și tuturor celor prezenți, de asemenea comunității care i-a fost alături, curatorilor, sponsorilor, tuturor celor ce au contribuit pentru pregătirea acestei celebrări. În atmosfera de sărbătoare care s-a creat, pr. paroh a evidențiat mai multe aniversări – onomastice, zile de naștere, invitând la bucurie și adresând felicitări celor sărbătoriți.
Preafericirea Sa Claudiu a înmânat câte o diplomă și a dat arhiereasca binecuvântare familiilor care au serbat un număr de ani de la căsătorie, una dintre familii fiind a pr. Călin Sechelea. Și copiii au primit diplome de amintire de la Prima Sfântă Împărtășanie însoțite de mici cadouri. Totodată, pr. Călin Sechelea a înmânat un cadou aniversar Preafericirii Sale Claudiu, „o cruce cu care să ne mai dați binecuvântări și de acum încolo”, felicitându-l din partea tuturor pentru aniversarea zilei de naștere și a consacrării preoțești (în 22 și 23 iulie). A urmat un timp de comuniune și la agapa fraternă organizată în curte, moment de reîntâlnire și împărtășire în familia Bisericii, în bucuria prezenței și a ocrotirii lui Dumnezeu.
