Recviemul lui Verdi este un strigăt către Tatăl veşnic

20.10.2010, Vatican (Catholica) - a Benedict al XVI-lea a descris un concert în care a fost prezentat Recviemul lui Verdi ca un „moment de autentică frumuseţe capabil să înalţe spiritul”. Pontiful a făcut această afirmaţie sâmbătă, 16 octombrie 2010, după ce maestrul Enoch zu Guttenberg, Corul Comunităţii Neubeuern şi Orchestra KlangVerwaltung au interpretat această lucrare în cadrul unui concert în cinstea Sfântului Părinte.

În discursul său în limbile germană şi italiană, Pontiful a vorbit despre compoziţie ca „un mare strigăt către Tatăl veşnic, în încercarea de a învinge strigătul de disperare în faţa morţii”. Giuseppe Verdi (1813-1901) a scris Recviemul în 1873 ca un tribut adus scriitorului şi umanistului italian Alessandro Manzoni. Muzicianul l-a admirat în întreaga s-a viaţă pe Manzoni. „În spiritul marelui compozitor, această lucrare ar fi trebuit să fie apogeul, momentul final al producţiei lui muzicale”, a sugerat Pontiful. „Nu a fost doar un tribut adus unui mare scriitor, ci şi răspunsul la o nevoie artistică interioară şi spirituală pe care întâlnirea cu statura umană şi creştină a lui Manzoni a trezit-o în el”.

Papa Benedict al XVI-lea a spus că Recviemul lui Verdi exprimă cu cuvintele liturgiei şi muzicii catolice „gama sentimentelor umane în faţa sfârşitului vieţii, suferinţa omului în faţa fragilităţii sale naturale, sentimentul de răzvrătire în faţa morţii, tulburarea simţită în pragul veşniciei”. Deşi Verdi s-a descris pe sine ca „oarecum un ateu”, a reamintit Pontiful, acest Recviem este „un mare strigăt către Tatăl veşnic, în încercarea de a învinge strigătul de disperare în faţa morţii, de a redescoperi aspiraţia la viaţă care devine o rugăciune tăcută, din inimă: Libera me Domine”. Potrivit Sfântului Părinte, Verdi a descris de asemenea „drama spirituală” a omului înaintea lui Dumnezeu, după care tânjeşte în străfundul fiinţei sale ca fiind Singurul care poate da pace şi odihnă.