Irlanda începe un An de Rugăciune pentru reînnoire
28.10.2010, Maynooth (Catholica) - scopii irlandezi îi încurajează pe credincioşi să celebreze Anul de Rugăciune pentru înnoirea spirituală a Bisericii din Irlanda în contextul recentelor scandaluri privind abuzurile sexuale comise de unii clerici. Anul special va fi deschis la 28 noiembrie, în prima duminică din Advent, şi va fi „o ocazie pentru toţi să recurgă la rugăciuni bazate pe Sfânta Scriptură pentru o înnoire a Bisericii din Irlanda”, se spune în comunicatul dat la finalul adunării generale de toamnă a Conferinţei Episcopilor din Irlanda.
În timpul Anului de Rugăciune, credincioşii sunt invitaţi să înalţe rugăciunea pentru Biserica din Irlanda, inclusă în scrisoarea pastorală către catolicii irlandezi scrisă de Papa Benedict al XVI-lea la 19 martie. De asemenea credincioşii sunt invitaţi să răspundă invitaţiei Papei de a participa la Adoraţii Euharistice şi de a apela la Spovadă. Episcopii irlandezi mulţumesc apoi celor care au oferit „reflecţii ajutătoare” pe marginea scrisorii pastorale a Pontifului. Comunicatul face referire şi la pregătirea viitoarei vizite apostolice din anumite Dieceze, seminarii şi congregaţii călugăreşti din Irlanda. Se exprimă speranţa că aceste vizite „vor ajuta la purificarea şi vindecarea Bisericii din Irlanda şi vor reface încrederea şi speranţa credincioşilor din ţara noastră”.
La adunarea lor generală, Episcopii au vorbit şi despre „veghea extraordinară de rugăciune” pentru nenăscuţi, convocată de Papa Benedict al XVI-lea pentru ziua de 28 noiembrie. Au amintit că Sfântul Părinte a cerut ca acest moment să fie celebrat în toată lumea, în comuniune cu celebrarea pe care Pontiful o va prezida la Roma. S-a vorbit şi despre pregătirea celui de-al 50-lea Congres Euharistic Internaţional, care va fi găzduit la Dublin între 10 şi 17 iunie 2012, cu tema „Euharistia: comuniunea cu Cristos şi cu ceilalţi”. Textul unei rugăciuni pentru congres a fost aprobat şi tradus din engleză în germană, franceză, italiană, spaniolă şi poloneză. Pe situl Conferinţei Episcopale există un scurt material video de prezentare a congresului. Renumitul compozitor irlandez Bernard Sexton a compus imnul congresului, intitulat „Deşi suntem mulţi, suntem un singur trup în Cristos”.