LC: Pilonii necredinţei – Machiavelli
06.11.2010, SUA (Catholica) - „Trebuie să vorbim despre ‘duşmanii’ credinţei, deoarece viaţa de credinţă este un adevărat război. Aşa spun toţi profeţii, apostolii, martirii şi Însuşi Domnul nostru. Cu toate acestea, noi evităm să vorbim despre duşmani. De ce? Parţial, din cauza fricii noastre de a confunda duşmanii spirituali cu cei materiali; de a urî păcătosul împreună cu păcatul, de a uita că ‘lupta noastră nu este cu carnea şi cu sângele, dar cu căpeteniile, cu puterile, cu conducătorii întunericului acestui veac prezent, cu spiritele rele în locurile cereşti’ (Efeseni 6,12)”. Pentru a asculta acest îndemn reluat de Peter Kreeft, vă propunem să urmăriţi noua serie care a început în numărul pe octombrie 2010 al revistei Lumea Catholica, serie dedicată „cunoaşterii duşmanilor noştri spirituali în lupta pentru inima modernă. Vom discuta despre şase gânditori moderni care au avut un impact enorm asupra vieţii noastre de zi cu zi. Ei au făcut, de asemenea, un mare rău gândirii creştine. Numele lor: Machiavelli, inventatorul ‘noii moralităţi’; Kant, care a subiectivizat Adevărul; Nietzsche, auto-proclamat ‘Anti-Crist’; Freud, fondatorul ‘revoluţiei sexuale’, Marx, falsul Moise pentru mulţimi; şi Sartre, apostolul absurdităţii”.
Pentru început, în articolul „Pilonii necredinţei: Machiavelli”, tradus de Cristina-Iosefina Paradovschi, autorul Peter Kreeft ni-l prezintă pe „fondatorul filosofiei politice şi sociale modern. El a revoluţionat total istoria gândirii, fiind conştient de radicalitatea filosofiei sale. El şi-a comparat lucrarea cu cea a lui Columb, ca descoperitor al unei lumi noi, şi cu cea a lui Moise, ca lider al unui nou popor ales, care ar putea ieşi din robia ideilor morale într-o nouă ţară promisă, a puterii şi a practicităţii”. „Machiavelli nu numai că a redus standardele morale, ci le-a şi abolit. El a fost mai mult decât pragmatic, el a fost un anti-moralist. Singura relevanţă pe care a văzut-o pentru moralitate a fost aceea de a-i sta în cale. Pentru ca un prinţ să aibă succes el considera că era necesar ‘să înveţe cum să nu fie bun’ (‘Prinţul’, cap. 15), cum să nu respecte promisiunile, să mintă, să trişeze şi să fure (cap. 18). Din cauza acestor puncte de vedere, unii dintre contemporanii lui Machiavelli au văzut ‘Prinţul’ literalmente ca o carte inspirată de diavol”.
Machiavelli „a văzut viaţa ca un război spiritual împotriva Bisericii şi a propagandei sale. Credea că fiecare religie este o propagandă cu o influenţă ce durează între 1666 şi 3000 ani, că sfârşitul creştinismului va avea loc cu mult timp înainte de sfârşitul lumii, probabil în jurul anului 1666, distrus fie de invaziile barbare din Est (ceea ce este acum Rusia) fie printr-o slăbire din interior a Occidentul creştin, fie prin ambele. Aliaţii lui au fost toţi creştini căldicei care au iubit patria lor pământească mai mult decât pe cea cerească, pe Cezar mai mult decât pe Cristos, succesul social mai mult decât virtutea. Lor le-a fost adresată propaganda lui. Sinceritatea totală referitoare la scopurile sale şi ateismul mărturisit i-ar fi fost fatale, aşa că el a fost atent să evite ereziile explicite. Dar lui îi aparţine distrugerea ‘falsului catolic’, iar mijloacele lui au fost constituite de propaganda agresiv secularistă”.
„El a descoperit cele două instrumente necesare pentru a comanda comportamentul oamenilor şi, astfel, pentru a controla istoria omenirii: stiloul şi sabia, propaganda şi armele… Armele sunt la fel de necesare ca şi propaganda pentru a deţine controlul, iar Machiavelli a fost un vultur. El considera că ‘nu poţi avea legi bune fără arme bune, şi acolo unde există arme bune, inevitabil vor fi şi legi bune’ (cap. 12). Cu alte cuvinte, justiţia ‘vine din ţeava pistolului’, ca să îl parafrazăm pe Mao Tse-tung. Machiavelli credea că ‘toţi profeţii înarmaţi au cucerit iar cei neînarmaţi au jelit’ (cap. 6). Moise, aşadar, trebuie să fi folosit arme despre care Biblia nu a relatat, iar Isus, supremul profet neînarmat, a ajuns la durere; El a fost răstignit şi nu a înviat. Dar mesajul Său a cucerit lumea prin propagandă, prin arme intelectuale. Acesta a fost războiul pornit de Machiavelli”.
