Interviu cu Cardinalul Zenon Grocholewski (II)
11.11.2010, Iaşi (Catholica) - Cardinalul polonez Zenon Grocholewski, prefect al Congregaţiei pentru Educaţia Catolică din Vatican, a primit vineri, 5 noiembrie 2010, din partea Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi, titlul de Doctor Honoris Causa. Pentru înţelege mai bine activitatea Congregaţiei pentru Educaţia Catolică, precum şi problemele legate de educaţie, Cardinalul Grocholewski a fost rugat să răspundă la câteva întrebări pentru Ercis.ro, din care vă oferim acum o a doua parte.
– De la 15 noiembrie 1999 sunteţi prefect al Congregaţiei pentru Educaţia Catolică. Vorbiţi-ne, vă rog, despre rolul acestui dicaster.
– Rolul este unul foarte important, pentru că prima misiune a Bisericii este de a învăţa. „Mergeţi în toată lumea şi învăţaţi toate neamurile până la marginile pământului”. Aşadar, învăţământul este un lucru de extremă importanţă. Avem trei sectoare ale învăţământului. În primul rând, seminariile, formarea clerului, de ei depinde un alt sector. Apoi avem universităţile de diferite feluri, răspândite în toată lumea, pentru a pregăti intelectuali catolici, medici catolici, ingineri catolici, jurişti catolici, jurnalişti catolici. Apoi este un alt sector, şcoala catolică. Şcolile catolice sunt foarte importante.
Îmi amintesc că în timpul Sinodului Episcopilor pentru Europa se vorbea despre intelectuali, despre evanghelizare, dar nimeni nu vorbea despre copii. În vremea aceea nu eram prefect al acestei Congregaţii. Mi-au spus că nu pot vorbi despre copii, trebuia să vorbesc despre dreptate, pentru că sunt şeful tribunalului. Dar în grupuri mici, am vorbit mult: „Dacă vrem să convertim Europa, trebuie să începem cu copiii”. I-am spus şi Cardinalului Sodano. El mi-a spus că îşi amintea că Agostino Gemelli, fondatorul Universităţii Catolice a Preasfintei Inimi din Milano (Universita Cattolica del Sacro Cuore di Milano), a spus odată că dacă ar fi fost constrâns să închidă fie şcoala catolică, fie universitatea, ar fi preferat să închidă universitatea. Este semnificativ, pentru că nu poţi îndoi un copac bătrân. Este dificil să îi converteşti pe cei bătrâni. Dar planta tânără o poţi dirija către soare. Ceea ce se însămânţează în inimile copiilor rămâne pentru toată viaţa. Foarte adesea, aceşti copii, după un anumit timp, chiar dacă se îndepărtează, au la ce să se întoarcă. Mulţi sunt aceia care se întorc la acele idealuri care s-au născut când erau copii. Dacă îi educăm bine pe copii, pregătim şi studenţi buni pentru universităţile catolice. Pentru mine, educarea copiilor este de o mare importanţă.
– Spre ce fel de educaţie ar trebuie să se îndrepte societatea?
– O educaţie pe care noi o numim „educaţie integrală”. A transmite ştiinţa, informaţiile, aceasta nu este încă educaţie, deoarece această ştiinţă poate fi utilizată fie pentru bine, fie în scopuri negative. Noi ştim bine că a fost folosită din abundenţă pentru rău, pentru războaie din ce în ce mai teribile, pentru terorism, pentru nedreptăţi în forme din ce în ce mai rafinate. Aşadar, trebuie să formăm persoana umană pentru a fi capabilă să folosească aceste cuceriri ale ştiinţei şi tehnicii pentru bine, nu pentru rău.
– În ce constă educaţia integrală despre care vorbiţi?
– Sunt patru elemente care formează educaţia integrală. Primul este elementul uman: trebuie să formăm o persoană serioasă, demnă de încredere, credibilă, o persoană care ştie să se stăpânească pe sine, să îşi controleze propria afectivitate. Al doilea element este cel spiritual, foarte important. Adică a pune o persoană în contact cu Dumnezeu. Acest element va ajuta şi formarea umană. Contactul cu Dumnezeu, unirea cu El dă motivaţia pentru a se comporta ca om onest, credibil, care vrea să facă binele şi nu răul. Al treilea element este educaţia intelectuală. Nu este o educaţie pentru o profesie anume. Noi o înţelegem ca o capacitate de a judeca, de a fi critic, de a nu fi înşelat de o anumită ideologie, de a fi unul care gândeşte, care este inteligent. Al patrulea element este pregătirea pentru o meserie, pentru o profesie. Cu cât primele trei elemente vor fi mai puternice, cu atât va fi mai creativă exercitarea profesiei pentru care omul se pregăteşte: în mod onest, în scopuri bune, nu în scopuri negative. Trebuie să formăm, aşadar, persoana întreagă. Acest lucru este foarte important şi văd că şi la anumite reuniuni ale UNESCO s-a început să se vorbească despre această formare a întregii persoane. Când, de exemplu, vin la mine ambasadori care nu sunt creştini, dar care au frecventat şcolile catolice, îi întreb: „De ce aţi frecventat şcoala catolică, dacă dumneavoastră nu sunteţi nici măcar creştin?” Ei îmi răspund fie că şcoala este mai bună, fie că şcoala catolică nu transmite doar ştiinţa, ci formează persoana, creează o comunitate, o familie. Acest fapt este foarte preţios pentru noi.
– Care credeţi că ar fi dificultăţile în educaţie?
– Este foarte importată colaborarea dintre şcoală, familie şi Biserică. Foarte adesea există o dezordine: la şcoală copiilor le sunt oferite anumite exemple, în familie văd ceva complet diferit. Aici începe dificultatea în educaţie. Apoi consider că unul dintre obstacolele din calea educaţiei sunt mijloacele de comunicare. Vedem în mijloacele de comunicare, la televiziune de exemplu, atâtea lucruri care nu favorizează educaţia persoanei umane. Câte delicte văd copiii? Câte omucideri? Câtă violenţă văd? Toate se oglindesc în inimile lor. În inimile copiilor trebuie să fie însămânţate în schimb sentimentul de curaj, de bunătate, nu de teamă. Din păcate, trebuie să spunem că mijloacele de comunicare nu întotdeauna ajută la o adevărată şi deplină educaţie.
– În opinia dumneavoastră, care dintre cele patru dimensiuni pomenite pentru o educaţie integrală lipseşte cel mai mult în societate?
– După părerea mea, cel mai mult lipseşte formarea spirituală. Aceasta este centrul. Aşa cum am spus, formarea umană practic se perfecţionează în formarea spirituală. Apoi, formarea spirituală ajută formarea umană. Mai mult, formarea spirituală ajută formarea intelectuală ca omul să judece şi să gândească în mod onest şi să nu caute să înşele. Ajută apoi şi dimensiunea profesională a educaţiei.
– Aşadar, trebuie întărită această dimensiune spirituală…
– Consider că da, este foarte importantă. De asemenea, este foarte important ca, mai ales când trimit copiii la şcoala catolică sau când îi trimit la biserică, părinţii să îşi dea seama că şi ei, în familie, trebuie să colaboreze în această educaţie, trebuie să dea exemplu prin rugăciune. Trebuie să îi ajute pe copii să se roage. Eu consider că este un lucru foarte important.
