Papa a reflectat asupra pelerinajului său în Spania
11.11.2010, Vatican (Catholica) - Papa Benedict al XVI-lea promovează beneficiile străvechii tradiţii a pelerinajelor, arătând că pelerinii doresc să găsească lumina lui Cristos. Sfântul Părinte a vorbit despre pelerinaje miercuri, 10 noiembrie 2010, în cadrul audienţei generale, când a reflectat asupra călătoriei sale în Spania, pe care a făcut-o sâmbăta şi duminica trecută, vizitând Santiago de Compostela şi Barcelona. Sfântul Părinte a vizitat Santiago ca pelerin, participând astfel la celebrările acestui An Jubiliar. Catedrala din Santiago de Compostela, unde, potrivit tradiţiei, se află rămăşiţele pământeşti ale Apostolului Iacob cel Mare, celebrează un An Jubiliar de fiecare dată când sărbătoarea sfântului, 25 iulie, cade într-o zi de duminică, aşa cum s-a întâmplat în acest an. Următorul An Jubiliar va fi în 2021. Această tradiţie este ţinută începând din anul 1122.
Pontiful a spus că a reflectat asupra la ceea ce i-a făcut pe atât de mulţi oameni „să lase ocupaţiile zilnice şi să întreprindă drumul penitenţial spre Compostela, un drum uneori lung şi obositor”. Şi a propus acest răspuns: „este dorinţa de a ajunge la lumina lui Cristos, la care tânjesc în adâncul inimii lor, chiar dacă adesea nu ştiu să exprime bine aceasta în cuvinte. În momentele de rătăcire, de căutare, de dificultăţi, precum şi în aspiraţia de a întări credinţa şi de a trăi în mod mai coerent, pelerinii la Compostela întreprind un profund itinerar de convertire la Cristos, care a asumat în sine slăbiciunea, păcatul omenirii, suferinţele lumii, ducându-le acolo unde răul nu mai are putere, unde lumina binelui iluminează orice lucru. Este vorba de un popor de drumeţi tăcuţi, din toate părţile lumii, care redescoperă străvechea tradiţie medievală şi creştină a pelerinajului, străbătând târguri şi oraşe impregnate de catolicism”.
Pontiful a reflectat de asemenea asupra rolului Europei, marcată de istoria unor locuri precum Compostela: „Păstrarea şi întărirea deschiderii spre transcendent, precum şi un dialog rodnic între credinţă şi raţiune, între politică şi religie, între economie şi etică, va permite construirea unei Europe care, fidelă faţă de rădăcinile sale creştine de care nu se poate face abstracţie, să poată răspunde pe deplin la propria vocaţie şi misiune în lume”. În Barcelona, Papa Benedict al XVI-lea a dedicat biserica Sagrada Familia, proiectată de arhitectul Antoni Gaudi, declarând-o Bazilică minoră. „Acea operă splendidă – foarte bogată în simbolistică religioasă, preţioasă în împletirea de forme, fascinantă în jocul luminilor şi culorilor – aproape o imensă sculptură în piatră, rod al credinţei profunde, al sensibilităţii spirituale şi al talentului artistic ale lui Antoni Gaudi, face trimitere la adevăratul sanctuar, locul cultului real, Cerul, unde Cristos a intrat pentru a sta în prezenţa lui Dumnezeu în favoarea noastră”.
Sfântul Părinte a adăugat că s-a rugat pentru tineri, „care m-au însoţit în toată vizita la Santiago şi la Barcelona cu entuziasmul şi bucuria lor – pentru ca să descopere frumuseţea, valoarea şi angajamentul căsătoriei, în care un bărbat şi o femeie formează o familie, care cu generozitate primeşte viaţa şi o însoţeşte de la zămislirea sa până la sfârşitul său natural. Tot ceea ce se face pentru a susţine căsătoria şi familia, pentru a ajuta persoanele mai nevoiaşe, tot ceea ce sporeşte măreţia omului şi demnitatea sa inviolabilă, contribuie la perfecţionarea societăţii. Nici un efort nu este zadarnic în acest sens”. Episcopul Romei a concluzionat reflecţia sa amintind faptul că în anul 2011, are programată o altă călătorie în Spania. „Anul viitor, dacă va voi Dumnezeu, voi merge din nou în Spania, la Madrid, pentru Ziua Mondială a Tineretului. Încredinţez încă de acum rugăciunii voastre această iniţiativă providenţială, pentru ca să fie ocazie de creştere în credinţă pentru atâţia tineri”.