Telegramă la moartea Cardinalului Giordano
04.12.2010, Vatican (Catholica) - Papa Benedict al XVI-lea a trimis un mesaj de condoleanţe Arhidiecezei de Napoli, Italia, pentru moartea Cardinalului Michele Giordano, fost Arhiepiscop al acestui scaun. A murit marţi, la vârsta de 80 de ani. În mesajul trimis ieri Cardinalului Crescenzio Sepe, Arhiepiscop de Napoli, Sfântul Părinte spune că a aflat de deces „cu mare tristeţe”. „Doresc să transmit Eminenţei voastre şi întregii comunităţi diecezane, precum şi rudelor defunctului Cardinal, profunda mea compasiune pentru durerea Dvs, în timp ce gândurile mele se întorc cu afecţiune spre acest frate drag care a slujit Evanghelia şi Biserica cu atâta generozitate”, scrie Pontiful în mesaj.
Şi adaugă: „Cu recunoştinţă faţă de Domnul îmi amintesc de activitatea sa pastorală intensă, mai întâi în Trursi-Lagonegro şi apoi la Matera-Irsina, şi în fine în Arhidieceza de Napoli, şi înalţ rugăciuni fierbinţi către Dumnezeu să îl primească în pacea Sa. În acelaşi timp invoc asupra celor care îi plâng moartea, mângâierea unei binecuvântări apostolice din inimă.” Michele Giordano s-a născut în San Arcangelo, la sud de Basilicata, la 26 septembrie 1930. A fost hirotonit preot la 5 iulie 1953. A fost numit Episcop auxiliar al Arhidiecezei de Matera în 1971, pe care a condus-o începând din 1974. În 1987 a fost numit Arhiepiscop de Napoli, iar în 1988 a fost creat Cardinal. S-a retras în mai 2006. Cu moartea Cardinalului Giordano, Colegiul Cardinalilor are acum 201 membri, dintre care 121 cu drept de vot. Pe continente vin astfel: 109 din Europa; 21 din America de Nord; 31 din America Latină; 17 din Africa; 19 din Asia şi 4 din Oceania.