Peste 20.000 de biserici restaurate în Rusia în două decenii
07.12.2010, Moscova (Catholica) - Patriarhul Kiril al Moscovei şi Întregii Rusii a citat statistici conform cărora 23.000 de biserici ortodoxe au fost restaurate în ultimele două decenii. „Ne-am obişnuit cumva, devenind ceva comun: reconstruire, amenajare, restaurare. Dar să fim atenţi la un număr: 23.000 de biserici au fost restaurate în ultimii 20 de ani”, a spus el la o întâlnire a consiliului patriarhal pentru cultură al Catedralei Cristos Mântuitorul.
„Nici o altă ţară nu a făcut vreodată aşa ceva”, a spus liderul ortodox. Patriarhul Kiril a subliniat că toate acestea au avut loc în ciuda contextului economic, politic şi social, nu pe un timp de siguranţă economică şi politică şi de bunăstare socială. Lumea trebuie să fie conştientă de potenţialul Ortodoxiei ruse – suntem capabili de lucruri mari precum refacerea bisericilor distruse şi profanate”, a mai declarat el. Din 1991, când fosta Uniune Sovietică avea 7.000 de biserici funcţionale, s-a ajuns la numărul actual de 30.000.