Ecaterina de Bologna despre armele spirituale împotriva răului
29.12.2010, Vatican (Catholica) - Sfântul Părinte a dedicat cateheza sa din cadrul audienţei generale de miercuri, 29 decembrie 2010, desfăşurată în Aula Paul al VI-lea în prezenţa a 8.000 de persoane, Sf. Ecaterina de Bologna (1413-1463). Născută într-o familie nobilă în oraşul italian Bologna, la vârsta de 10 ani ea s-a mutat la Ferrara, unde a intrat în curtea lui Nicolae al III-lea d’Este, ca domniţă de onoare a Margaretei, fiica acestuia. Ecaterina a primit o foarte atentă educaţie care îi va sluji mai apoi în viaţa ei monastică în care „va valoriza mult patrimoniul cultural şi artistic dobândit în aceşti ani”, a arătat Pontiful.
În anul 1427, la vârsta de 14 ani, a părăsit curtea pentru a se dedica vieţii religioase într-o comunitate de tinere femei. Doi ani mai târziu, conducătoarea acestui grup a fondat o mănăstire augustiniană, dar Ecaterina şi mai multe alte tinere au preferat spiritualitatea franciscană şi au transformat comunitatea după regula sfintei Clara din Assisi. Sfânta a făcut importante „progrese spirituale în această nouă fază a vieţii, dar sunt mari şi teribile şi încercările, suferinţele interioare, mai ales ispitele diavolului… Trăieşte în noaptea spiritului, lovită şi de ispita necredinţei faţă de Euharistie. După atâta suferinţă, Domnul o consolează: într-o viziune îi dăruieşte conştiinţa clară a prezenţei euharistice reale”. Într-o altă viziune Dumnezeu i-a revelat iertarea păcatelor ei, dăruindu-i Ecaterinei „o experimentare foarte puternică a milostivirii divine”.
În anul 1431 sfânta a mai avut o viziune, de această dată despre Judecata Finală, care a făcut-o „să îşi intensifice rugăciunile şi pocăinţele pentru mântuirea păcătoşilor. Diavolul continuă să o atace şi ea se încredinţează tot mai mult Domnului şi Fecioarei Maria. În scrieri, Ecaterina ne lasă câteva caracteristici esenţiale ale acestei lupte misterioase, din care iese victorioasă cu harul lui Dumnezeu”. În singura ei lucrare scrisă, „Cele şapte arme spirituale”, Ecaterina ne învaţă că pentru a combate răul este necesar: „1. a avea grijă în a face mereu binele; 2. a crede că singuri nu vom putea face niciodată ceva cu adevărat bun; 3. a avea încredere în Dumnezeu şi, din iubire faţă de El, a nu ne teme niciodată de bătălia împotriva răului, fie în lume, fie în noi înşine; 4. a medita des evenimentele şi cuvintele din viaţa lui Isus, mai ales pătimirea şi moartea Lui; 5. a ne aminti că trebuie să murim; 6. a avea prezente în minte bunurile din Paradis; 7. a fi familiari cu Sfânta Scriptură, purtând-o în inimă pentru ca să orienteze toate gândurile şi acţiunile noastre”.
„În convent, Ecaterina, deşi era obişnuită cu viaţa de la curtea din Ferrara… face totul, chiar şi serviciile cele mai umile, cu iubire şi cu ascultare promptă, oferind surorilor o mărturie luminoasă”, a arătat Sfântul Părinte, amintind şi faptul că, din ascultare, „acceptă funcţia de maestră de novice, deşi se consideră incapabilă să desfăşoare funcţia”. În acelaşi spirit a consimţit să se mute la Bologna ca superioară a unei noi mănăstiri, deşi ar fi preferat să îşi încheie viaţa în Ferrara. Ecaterina a murit în 9 martie 1463 şi a fost canonizată de Papa Clement al XI-lea în 1712. „Prin cuvintele şi prin viaţa ei, este o invitaţie puternică de a ne lăsa conduşi mereu de Dumnezeu, de a împlini zilnic voinţa Lui, chiar dacă adesea nu corespunde proiectelor noastre, de a ne încrede în Providenţa Lui care niciodată nu ne lasă singuri”.
Pe aceeaşi temă este şi videoştirea
