Taize: Tineri în căutare
06.01.2011, Rotterdam (Catholica) - Vorbind despre „pelerinajul de încredere” organizat de comunitatea Taize la Rotterdam (Olanda) între 28 decembrie 2010 – 1 ianuarie 2011, Mons. Adrianus van Luyn, Episcop de Rotterdam şi preşedinte al Comisiei Episcopatelor din Comunitatea Europeană (COMECE), îşi doreşte ca „această întâlnire să fie un mare stimulent pentru pastoraţia tineretului”, convins că poate să fie „un exemplu pentru a face să crească un simţ de cetăţenie nu numai a unei ţări, a unei naţiuni, ci a unui continent” care se simte „responsabil şi pentru celelalte continente”. Simona Mengascini, trimisă a agenţiei SIR Europa la Rotterdam, a stat de vorbă cu Mons. Van Luyn, interviul apărând tradus pe Ercis.ro.
– Ce semnificaţie are „pelerinajul de speranţă” pentru Bisericile din Olanda?
– Există două mari Biserici în Olanda, calvinistă protestantă şi catolică, Biserici care împreună au adresat comunităţii Taize invitaţia de a organiza o întâlnire europeană în ţara noastră: ca oraş am ales Rotterdam şi ca Episcop sunt foarte mulţumit că pot să primesc tinerii din Europa chiar aici, în acest port mondial. Deja în faza de pregătire, cele două Biserici s-au unit pentru a promova, a facilita şi a crea condiţiile şi materiale şi financiare pentru acest eveniment: unul din rezultatele la care mă aştept de la această întâlnire este un mare stimulent pentru colaborarea ecumenică, mai ales pe versantul modului în care să facem prezentă Evanghelia în societatea noastră destul de secularizată.
– Cât este de important un eveniment ca acesta pentru drumul de credinţă al unui tânăr?
Înainte de toate este o întâlnire a tinerilor europeni între ei, care se descoperă uniţi de căutarea unei întâlniri cu Domnul, cu Isus, pentru că doresc să găsească în Evanghelia lui un răspuns la marile probleme ale existenţei umane, la întrebările cu privire la sensul vieţii şi vor să fie şi inspiraţi de carisma comunităţii din Taize. La nivel pastoral, sper că toţi cei care au venit la această întâlnire să fie apoi promotori de întâlniri asemănătoare în parohiile catolice şi în comunităţile protestante. Este foarte important ca prin aceste întâlniri organizate de comunitatea din Taize, sau propuse de Comunitatea Sant Egidio, sau de altele, să putem promova dialogul dintre tânăra generaţie şi Evanghelie, adică persoana lui Isus Cristos.
– Ce efect poate avea, după părerea dumneavoastră, „pelerinajul de încredere” asupra oraşului Rotterdam şi asupra întregii ţări?
– Este o întâlnire care „deschide ochii” pentru oamenii de aici, din această societatea a noastră secularizată şi individualistă: tinerii aspiră la lucruri aşa de profunde, au nevoie de reflecţia personală şi au în comun faptul de a-şi pune întrebări adevărate cu privire la viaţă şi la convieţuirea umană. Este foarte semnificativ că la Rotterdam este o întâlnire ca aceasta care implică atâţia tineri şi nu este un eveniment materialist, consumist, ci o întâlnire care merge în profunzime şi ajută noile generaţii să nu rişte să se abandoneze unei vieţi goale, fără direcţie şi fără încredere.
– Întâlnirea adună 30.000 de tineri europeni: ce rol au creştinii pentru viitorul continentului?
– Noi, creştinii, avem şi un rol „pedagogic”, pentru că tocmai din Evanghelie ne vine experienţa unui mesaj deschis tuturor şi întregii lumi, care nu a fost niciodată restrâns, în intenţiile lui Isus şi ale Bisericii primare, la un singur popor, la o singură ţară sau la o singură naţiune. Niciodată. În creşterea unei identităţi europene, însoţită mereu de o responsabilitate faţă de întreaga lume, una dintre cele mai mari contribuţii a venit tocmai de la comunitatea din Taize, nu numai prin întâlnirile pe care le organizează în oraşele de pe continent, ci şi prin primirea pe care acolo unde fraţii au început, în Franţa, după ultimul război mondial, au rezervat-o tinerilor care proveneau mai întâi din toată Europa de Vest şi apoi, după ce a căzut zidul, din Europa de Est. Aceste centre spirituale sunt indispensabile pentru depăşirea tuturor graniţelor care există între culturi şi popoare.
– Aşadar, unificarea Europei este un vis posibil?
– Unitatea în diversitate este marele moto al Uniunii Europene, subliniat şi de Papa Benedict al XVI-lea când au fost celebraţi cei 50 de ani ai Tratatului de la Roma. Unitate în ceea ce priveşte valorile umane esenţiale, cum sunt demnitatea persoanei umane, binele comun, subsidiaritatea, solidaritatea; apoi diversitatea, adică bogăţiile culturilor, limbilor, cuceririle ştiinţei, ale cercetării.