PS Petru Gherghel în vizită la Graz
07.02.2011, Graz (Catholica) - Excelenţa sa PS Petru Gherghel, însoţit de pr. Mihai Budău, econom diecezan, aflat în drum spre Roma, a vizitat în zilele de 5 şi 6 februarie 2011 parohia „Sf. Leopold” din Graz, Austria, unde, împreună cu Mons. dr. Gerhard Horting, parohul comunităţii, activează pr. Cristian Diac. Ajuns sâmbătă, 5 februarie 2011, a celebrat Sfânta Liturghie la ora 18.00 în biserica parohială, citim într-un material apărut pe Ercis.ro.
Duminică, 6 februarie 2011, a prezidat Liturghia comunitară în limba germană, pe care a mărturisit că a învăţat-o mai mult în scaunul de spovadă, pe când era vicar parohial la Rădăuţi, comunitate bucovineană din fostul imperiu austro-ungar. În numele comunităţii, pr. paroh Gerhard a salutat prezenţa Excelenţei sale în mijlocul comunităţii, mulţumindu-i pentru recenta deschidere a relaţiilor de colaborare mai strânsă între cele două Dieceze, Iaşi şi Graz-Seckau. În introducerea la Sfânta Liturghie, PS Petru Gherghel şi-a exprimat bucuria de a celebra jertfa euharistică într-o comunitate austriacă, subliniind că aici, ca şi în Germania, Italia sau România, se celebrează aceeaşi Sfântă Jertfă şi se mărturiseşte aceeaşi credinţă catolică universală.
La finalul celebrării, a adresat câteva cuvinte comunităţii, în care şi-a arătat recunoştinţa pentru solidaritatea de care a dat dovadă faţă de Dieceza de Iaşi, mai ales în anii grei ai regimului comunist, prin contribuţia financiară consistentă adusă îndeosebi la construirea seminarului diecezan şi a altor instituţii diecezane. „Mulţumesc frumos pentru solidaritatea de care ne-am bucurat din partea Bisericii din Austria în timpurile grele pe care le-am trăit în perioada comunistă”, a mai afirmat Episcopul. PS Petru va reveni în Austria pentru o vizită oficială, în preajma zilei de 19 martie 2011, sărbătoarea patronului Bisericii Universale, Sfântul Iosif, când Episcopul de Graz-Seckau, PS Egon Kapellari, intenţionează să îi prezinte instituţiile pastorale principale ale Diecezei pe care o păstoreşte.