A comunica în era digitală, fără a neglija omul
27.02.2011, Roma (Catholica) - Luni va începe la Roma plenara Consiliului Pontifical al Comunicaţiilor Sociale. Pe agenda lucrărilor se va afla impulsul dat operatorilor mass-media de mesajul Papei Benedict al XVI-lea pentru a 45-a Zi Mondială a Comunicaţiilor Sociale, pe tema „Adevăr, vestire şi autenticitate de viaţă în era digitală”. Mesajul a fost dat la 24 ianuarie pentru celebrarea prevăzută pe 5 iunie. Redacţia centrală a Radio Vatican l-a contactat pe preşedintele departamentului pentru media, Arhiepiscopul Claudio Maria Celli, care a declarat:
– Noul Mesaj al Papei pentru Ziua mondială a Comunicaţiilor 2011 este pe linia mesajelor din anii precedenţi. Sfântul Părinte ne îndeamnă la o reflecţie despre ce înseamnă astăzi comunicarea. Nu este doar o problemă de tehnologie, căci atenţia este focalizată din nou către aspectul uman. Îndemnul său este ca omul, în actul comunicării, să fie tot mai mult el însuşi, să fie autentic, pentru că este singura formă prin care o comunicaţie nu rămână o simplă transmitere de ştiri ci o adevărată comunicare de la om la om. Aceasta înseamnă să mergem la rădăcina actului comunicării, să devenim conştienţi că este o trecere de la om la om, de la un om la o multitudine de oameni. Acest lucru este foarte important pentru că cere ca omul să fie întotdeauna atent la ceea ce-l conduce şi inspiră în momentul în care se raportează la ceilalţi.
Aş mai spune că în Mesajul de anul acesta Papa a subliniat şi ce înseamnă să ai un stil creştin în lumea comunicaţiilor, care nu se reduce doar la a vorbi pe o anumită temă religioasă, pentru că de mare importanţă este şi modul în care omul realizează relaţia sa cu ceilalţi în lumina Evangheliei şi a comuniunii cu Isus Cristos.
– Cu toate acestea, rămâne valabilă provocarea din ce în ce mai mare de a face auzită această voce, acest mesaj de autenticitate, în universul digital al internetului.
– Aşa este. Iată de ce, chiar şi anul trecut, Papa ne-a încurajat să fim prezenţi în această „Curte a neamurilor” digitală, în spaţiul lumii cibernetice unde oamenii să aibă posibilitatea de a găsi şi cuvântul adevărului şi de a se regăsi între ei. Aceasta este misiunea importantă a Bisericii (…). Oamenii se pot regăsi unii pe alţii în spirit de respect dar şi de autenticitate. De aceea, anul acesta Papa ne vorbeşte în mesaj de vestire, de proclamarea Cuvântului, o vestire realizată cu discreţie şi respect. Deci nu este o impunere sau un anunţ comercial, ci o comunicare de viaţă, care începe din inima unui om şi merge, cu discreţie şi respect, spre inima altui om.
În discursul adresat în Portugalia reprezentanţilor culturii, în luna mai anul trecut, Papa spunea că trebuie să intrăm în dialog cu adevărurile celorlalţi, dar fără a uita că suntem vestitorii acelui adevăr pe care noi l-am primit. În contextul fiecărei naţiuni, în contextul uman în care se află fiecare în timpurile noastre, trebuie să avem conştiinţa că suntem chemaţi să intrăm în dialog cu adevărurile celorlalţi dar să dăm mărturie, întotdeauna cu discreţie şi respect, şi despre adevărul pe care l-am primit şi pe care îl păstrăm în inima noastă. Acest obiectiv cere de la noi toţi un nou mod de gândire şi o examinare personală.