Creştinul se distinge prin încrederea absolută în Providenţa divină
27.02.2011, Vatican (Catholica) - Credinţa nu înseamnă fatalism şi nu scuteşte de lupta pentru o viaţă demnă, dar nu se poate sluji la doi stăpâni, lui Dumnezeu şi bogăţiilor, a amintit Papa Benedict al XVI-lea comentând Evanghelia Liturghiei duminicale înainte de recitarea rugăciunii Angelus împreună cu miile de credincioşi reuniţi duminică, 27 februarie 2011, la amiază, în Piaţa San Pietro. Cuvintele lui Isus „Nu vă faceţi atâta grijă spunând: ‘Ce vom mânca?’ sau ‘Ce vom bea?’ sau ‘Cu ce ne vom îmbrăca?'” ne invită pe toţi la încredere absolută în Tatăl ceresc, aşa cum a făcut Isus. Vă oferim alocuţiunea Sfântului Părinte, după traducerea realizată de Radio Vatican.
Iubiţi fraţi şi surori,
În Liturghia de astăzi răsună unul dintre cuvintele cele mai mişcătoare din Sfânta Scriptură. Duhul Sfânt ni l-a dăruit prin pana aşa-numitului „al doilea Isaia”, care, pentru a mângâia Ierusalimul abătut de nenorociri, se exprimă astfel: „Poate oare o femeie să uite de copilul pe care-l alăptează şi să nu-şi iubească rodul trupului ei? Însă chiar dacă ea ar uita, eu totuşi nu te voi uita!” (Isaia 49,15). Acest îndemn la încredere în iubirea nesecată a lui Dumnezeu este pus alături de pagina, la fel de sugestivă, a Evangheliei după Matei, în care Isus îi îndeamnă pe ucenicii Săi să se încreadă în providenţa Tatălui ceresc, care hrăneşte păsările cerului şi îmbracă crinii câmpului, şi cunoaşte toate nevoile noastre (cf. Matei 6,24-34). Astfel se exprimă: „Nu vă faceţi atâta grijă spunând: ‘Ce vom mânca?’ sau ‘Ce vom bea?’ sau ‘Cu ce ne vom îmbrăca?’ Toate acestea le caută păgânii; Tatăl vostru ceresc ştie că aveţi nevoie de ele”.
În faţa situaţiei atâtor persoane, de aproape şi de departe, care trăiesc în mizerie, acest discurs al lui Isus ar putea să apară puţin realist, dacă nu chiar evaziv. În realitate, Domnul doreşte să facă să se înţeleagă cu claritate că nu se poate sluji la doi stăpâni: lui Dumnezeu şi bogăţiei. Cine crede în Dumnezeu, Tată plin de iubire faţă de fiii Săi, pune pe primul loc căutarea Împărăţiei Sale, a voinţei Sale. Şi acest lucru este tocmai contrariul fatalismului sau al unui irenism naiv. Credinţa în Providenţă, de fapt, nu dispensează de lupta obositoare pentru o viaţă demnă, dar eliberează de preocuparea pentru lucruri şi de frica zilei de mâine. Este clar că această învăţătură a lui Isus, deşi rămânând mereu adevărată şi valabilă pentru toţi, este practicată în moduri diferite în funcţie de diferitele vocaţii: un frate franciscan va putea să o urmeze în mod mai radical, în timp ce un tată de familie va trebuie să ţină cont de propriile îndatoriri faţă de soţie şi copii. În orice caz, însă, creştinul se distinge prin încrederea absolută în Tatăl ceresc, aşa cum a făcut Isus.
Tocmai relaţia cu Dumnezeu Tatăl este cea care dă sens întregii vieţi a lui Cristos, cuvintelor Sale, gesturilor Sale de mântuire, până la patima, moartea şi învierea Sa. Isus ne-a arătat ce înseamnă a trăi ferm cu picioarele pe pământ, atenţi la situaţiile aproapelui, şi în acelaşi timp ţinând mereu inima în Cer, cufundaţi în milostivirea lui Dumnezeu. Dragi prieteni, în lumina Cuvântului lui Dumnezeu al acestei duminici, vă îndemn să o invocaţi pe Fecioara Maria cu titlul de Mamă a divinei Providenţe. Ei să îi încredinţăm viaţa noastră, drumul Bisericii, evenimentele istoriei. În special să invocăm mijlocirea sa pentru ca toţi să învăţăm a trăi potrivit unui stil mai simplu şi mai sobru, în treburile zilnice şi în respect faţă de creaţia pe care Dumnezeu a încredinţat-o pazei noastre.
Pe aceeaşi temă este şi videoştirea
