Creşte practica adoraţiei euharistice perpetue (I)
03.03.2011, Iaşi (Catholica) - Adoraţia euharistică perpetuă este o realitate prezentă în toată lumea şi implică de acum milioane de persoane. În Italia este prezentă în circa 50 de parohii, cu peste 15.000 de adoratori care au ales să trăiască propria viaţă oferind o oră săptămânală în prezenţa lui Isus din Euharistie. La Roma, în 4 martie, la ora 18, în Bazilica S. Anastasia al Palatino, se va celebra al zecelea an de adoraţie euharistică perpetuă. Dar la ce foloseşte adoraţia euharistică? Pentru ce există această întoarcere la o practică veche? Care este semnificaţia pentru credincioşi? Şi pentru ce aceia care nu cred ar trebui să îi acorde atenţie? Acestea şi alte întrebări agenţia Zenit le-a adresat pr. Alberto Pacini, predicator şi rector al Bazilica S. Anastasia din Roma, care în urmă cu zece ani a iniţiat adoraţia euharistică perpetuă. Vă oferim astăzi o primă parte din acest interviu, publicat în traducere pe Ercis.ro.
– Zece ani de adoraţie perpetuă. Unde s-a născut această necesitate şi care au fost rezultatele?
– În vechea Bazilică S. Anastasia al Palatino, redeschisă în timpul Jubileului şi care a funcţionat ca sacristie în timpul evenimentelor jubiliare, în zona cea mai veche din Roma, în spatele Palatinului şi al rămăşiţelor stabilirii primare a Romei antice, la 2 martie 2001 începea adoraţia euharistică perpetuă. Papa Ioan Paul al II-lea scrisese: „Da, preaiubiţi fraţi şi surori, comunităţile noastre creştine trebuie să devină autentice ‘şcoli’ de rugăciune, unde întâlnirea cu Cristos să nu se exprime numai în implorarea de ajutor, ci şi în aducere de mulţumire, laudă, adoraţie, contemplaţie, ascultare, ardoare de afecte, până la o adevărată ‘îndrăgostire’ a inimii. Aşadar, o rugăciune intensă, care totuşi nu abate de la angajarea în istorie: deschizând inima la iubirea lui Dumnezeu, o deschide şi la iubirea faţă de fraţi, şi ne face capabili să construim istoria după planul lui Dumnezeu”.
El a primit cu entuziasm vestea naşterii acestei adoraţii euharistice perpetue, în dieceza sa, chiar în timpul Jubileului, ca realizare a ceea ce spusese anterior la Sevilla, în anul 1993, la încheierea celui de-al 45-lea Congres euharistic internaţional: „Sper ca această formă de Adoraţie Perpetuă, cu expunerea permanentă a Preasfântului Sacrament, să continue în viitor. În mod specific, sper ca rodul acestui Congres să se manifeste în instituirea Adoraţiei Euharistice Perpetue în toate parohiile şi comunităţile creştine din lume”, şi a făcut să ajungă binecuvântarea sa la credincioşii care o frecventau. Mai târziu însuşi Papa Benedict al XVI-lea, în timpul întâlnirii anuale cu clerul din Roma, la începutul Postului Mare din anul 2006, avea să spună: „Nu ştiam şi sunt recunoscător că am fost informat că acum biserica (S. Anastasia) este sediu al adoraţiei perpetue; este deci un punct focal al vieţii de credinţă din Roma. Această propunere de a crea în cele cinci sectoare ale Diecezei de Roma cinci locuri de adoraţie perpetuă eu o aşez cu încredere în mâinile Cardinalului Vicar. Aş dori numai să spun: slavă Domnului pentru că după Conciliu, după o perioadă în care lipsea puţin simţul adoraţiei euharistice, s-a renăscut bucuria acestei adoraţii peste tot în Biserică, aşa cum am văzut şi auzit în Sinodul despre Euharistie”.
Pornind de la acele încurajări minunate, ne-am simţit motivaţi şi stimulaţi să ducem înainte misiunea noastră: nu numai să îl adorăm pe Domnul, ci şi să ajutăm cât mai mulţi posibil să îl adore şi să găsească parohii care să se deschidă adoraţiei perpetue a Preasfântului Sacrament. Acest lucru a avut loc realizând o mişcare de evanghelizare euharistică în Dieceză, în toată Italia şi în câteva naţiuni din lume, cu care am intrat în legătură cu scopul de a trezi şi acolo atâtea locuri de adoraţie. Am experimentat cât este de adevărat că „Biserica trăieşte din Euharistie”, aşa cum avea să spună în ultima sa Enciclică Papa Ioan Paul al II-lea; într-adevăr, toate parohiile în care se deschidea atunci adoraţia euharistică perpetuă sunt astăzi locuri de o extraordinară vitalitate şi renaştere spirituală. Credincioşii participă la viaţa liturgică, catehetică, caritativă, misionară cu un elan şi un zel complet diferite. Parohiile sunt regenerate dinăuntru nu de carismele păstorului, ci de însuşi autorul tuturor carismelor: Isus cel Viu.
Astăzi, aşa cum a spus într-o audienţă de miercuri Papa Benedict al XVI-lea, „asistăm la o nouă primăvară euharistică”. Anul Preoţiei, care a fost o mare chemare pentru noi preoţii şi pentru toţi păstorii Bisericii, ne-a pus în faţa perspectivei unui mod nou şi în acelaşi timp destul de tradiţional de a face pastoraţie: a-l situa pe Isus în centrul parohiilor noastre, ca pol gravitaţional al întregii vieţi ecleziale. Papa Ioan Paul al II-lea spunea că orice program pastoral ar trebui să fie făcut în vederea sfinţeniei credincioşilor. A spus aceasta personal, a realizat aceasta în plinătate şi ne-a dat ideea de pornire pentru a realiza şi noi aceasta, în comunităţi centrate pe Euharistie, nu numai bine celebrată, ci şi adorată şi situată în inima vieţii pastorale şi a fiecărui credincios.
Astăzi, cu secularismul răspândit, asistăm la o mare întoarcere la valorile spiritului, şi oamenii se opresc cu plăcere în meditaţie şi în ascultare. Păstorii care doresc să fie în pas cu timpurile se orientează tocmai spre această nouă tendinţă: Cristos în centru. Cristos este prezent în mod substanţial chiar în Euharistie şi astfel cel care îl celebrează, îl adoră şi îl ascultă va fi bine orientat spre sfinţenie şi spre adevărata realizare a valorilor Duhului Sfânt, care nu a încetat niciodată să alimenteze Biserica. „Euharistia înseamnă Rusalii perpetue”, a spus Papa Benedict al XVI-lea tinerilor, şi acest lucru este demonstrat în parohiile care cu mult curaj ştiu să o situeze în centrul vieţii pastorale.