LC: Animalele merg în rai?

10.03.2011, SUA (Catholica) - Ca părinţi sau bunici, probabil v-aţi confruntat cu întrebarea pusă de copii, atunci când suferă din cauza morţii unui animal drag lor: „Animalele merg în rai?” Numărul pe februarie 2011 al revistei Lumea Catholica propune răspunsul dat la această întrebare de Paul Thigpen, în The Catholic Answer, material tradus de Antonia Iulia Dejeu. Autorul caută să dea de fapt răspunsul la două probleme: dacă animalele au sau nu suflet, şi dacă merg sau nu în rai. „Răspunsul la prima întrebare – animalele au suflet? – depinde, desigur, de modul în care definim ‘sufletul'”. Pentru scriitorii antici şi medievali, „‘sufletul’ era pur şi simplu ‘principiul de viaţă’ al unei fiinţe vii… Dacă ne gândim la ‘suflet’ în acest mod general, atunci şi plantele şi animalele au ceea ce ar putea fi numit un ‘suflet’, pur şi simplu pentru că sunt vii”.

Cu toate acestea, „sufletul omului este unic. Dintre toate creaturile pământeşti, numai oamenii sunt făcuţi după chipul lui Dumnezeu. Sufletul lor este de fapt un spirit nemuritor, pe deplin raţional, capabil sa raţioneze şi să comunice la nivel înalt, cu posibilitatea de a alege binele sau răul, cu o voinţă liberă. Între creaturile terestre, numai oamenii sunt cu adevărat capabili să iubească, în sensul deplin al cuvântului: să dorească cel mai mare bine pentru celălalt. Oamenii îl pot cunoaşte şi iubi pe Dumnezeu şi pot intra în prietenia cu El într-un mod în care nici o altă creatură pământească nu poate. Prin harul sfinţitor, sufletul uman este capabil de viziunea beatifică în cer – adică, poate intra pe deplin în unirea cu Dumnezeu astfel încât să îl vadă şi să îl cunoască aşa cum este El”.

„Înainte de a spune copiilor că numai oamenii merg la cer, trebuie să ne amintim că şi mari gânditori creştini, cum ar fi CS Lewis (1898-1963), au dezbătut această problemă şi au lăsat deschisă orice posibilitate. Sf. Toma de Aquino (c. 1225-1274), învăţa că ‘sufletele’ animalelor nu pot, prin natura lor, supravieţui morţii. Spre deosebire de sufletele oamenilor, a spus el, sunt supuse dispariţiei când se separă de corpurile lor. Chiar şi aşa, rămâne posibilitatea ca Dumnezeu să aleagă să ferească cel puţin anumite ‘suflete’ de animale de la pieire după moarte, acordându-le un privilegiu dincolo de capacitatea lor naturală… S-ar putea ca Dumnezeu să permită animalelor pe care le-am iubit pe pământ să ia parte într-un fel la viaţa noastră cerească, ca parte din fericirea noastră veşnică.”

Legături

• Articolul integral