Marşuri pentru viaţă în Bucureşti, Timişoara şi Satu Mare
23.03.2011, Timişoara (Catholica) - „Spune DA vieţii!” este sloganul marşului pentru Viaţă, eveniment care va avea loc simultan la Bucureşti, Timişoara şi Satu Mare, sâmbătă, 26 martie 2011. Organizatorii, cultele religioase şi peste 20 de asociaţii nonguvernamentale pro-vita şi pro-familia, cheamă astfel pe toţi românii la recunoaşterea vieţii umane ca primul şi cel mai important drept, începând de la concepţie şi până la sfârşitul ei natural, citim într-un comunicat de pe DarulVietii.ro.
Expresia „Spune DA Vieţii!” are semnificaţia unei mărturii personale prin care participanţii afirmă deschis şi fără echivoc viaţa şi familia tradiţională ca fiind valori supreme, cerând protejarea acestora în toate situaţiile. În mod special ei solicită protecţia celor mai vulnerabile fiinţe umane, copiii nenăscuţi, care de peste 50 de ani sunt supuşi în România unui adevărat genocid. Alegerea datei nu este întâmplătoare: 26 martie urmează imediat marii sărbători „Buna Vestire”, considerată sărbătoarea femeii creştine şi a bucuriei de a da viaţă. Cu toate acestea, „Marşul pentru Viaţă” se doreşte un eveniment civic, fără caracter confesional şi de aceea deschis persoanelor din toate cultele creştine.
Printre organizatori se află: Asociaţia Darul Vieţii, Asociaţia Pro-vita Bucureşti, Federaţia Pro-vita Ortodoxă, Fundaţia Clinica Provita – Bucureşti, Alianţa Familiilor din România, Asociaţia Familiilor Catolice „Vladimir Ghika”, Asociaţia pentru Apărarea Familiei şi Copilului, Asociaţia Provita Media etc. La nivel local, cultele au anunţat susţinerea „Marşului pentru Viaţă” prin Mitropolia Banatului, Dieceza Romano-Catolică de Timişoara şi Episcopia Greco-Catolică de Lugoj, numeroase biserici neo-protestante etc.
Aceasta este prima ediţie care se va derula simultan în trei oraşe româneşti, iar organizatorii promit că evenimentul va deveni unul de tradiţie, anual. De altfel „Marşul pentru Viaţă” este deja un eveniment consacrat în alte ţări, unde are loc la aceeaşi dată. Ora şi locul de pornire: Bucureşti – 11.30, din Parcul Kreţulescu (lângă biserica Kreţulescu), Calea Victoriei nr. 47; Timişoara – 11.30, din Parcul Doina, str. Ghe. Doja, nr. 25A (zona Bălcescu); Satu Mare – 11.30, din faţa Muzeului Judeţean. Pentru alte detalii consultaţi blogul marsulpentruviata.blogspot.com sau contactaţi: Bucureşti – Roxana Puiu, 0744.982.925; Bogdan Stanciu, 0728.673.673; Timişoara – Simona Popa, 0744.644.269, Gerda Chişărău, 0721.335.704; Satu Mare – Adriana Hagău, 0753.500.565, 0725.699.302. Cu această ocazie, participanţii lansează un manifest adresat tuturor românilor de bună credinţă şi clasei politice în ansamblul ei.
Nota editorului: Se anunţă şi Fălticeniului între oraşele în care se va organiza marşul.
