Marşul Vieţii la Timişoara
29.03.2011, Timişoara (Catholica) - Circa 1.000 de oameni din toate cultele s-au alăturat sâmbătă, 26 martie, în Timişoara, pentru a celebra împreună viaţa şi familia creştină. „A fost o sărbătoare a bucuriei! Amuzamentul putem să ni-l producem singuri, însă bucuria ne-o dăruieşte Dumnezeu – aceasta nu putem noi să ne-o producem! Iar marşul de sâmbătă a fost un eveniment al bucuriei”, a spus invitatul special al Marşului, Joannes Bucher, coordonatorul pentru Europa din partea Organizaţiei Internaţionale Human Life International.
Alţi invitaţi şi participanţi de seamă au fost senatorul Gheorghe David, deputatul Cristi Dugulescu şi un reprezentant al deputatului Dorel Covaci. Sprijin logistic am venit din partea deputatului Niculae Mircovici, care nu a putut fi prezent. La punctele terminale şi în diversele locuri de oprire au luat cuvântul PS Alexandru, Episcop greco-catolic de Lugoj; pr. Johann Dirschl, Vicarul general al Diecezei Romano-Catolice de Timişoara; pr. Silviu Damşe, reprezentantul Arhiepiscopiei Ortodoxe de Timişoara; Mons. Mihai Todea si pr. Titus Sas, trimişi din partea PS Episcop Crihălmeanu de Cluj-Gherla; pr. Emanuel, trimis din partea Arhiepiscopiei Romano-Catolice de Bucureşti; părintele protopop Fazakas, Biserica Reformată; Ghiţă Alexei, directorul Fundaţiei Pro Vita Estera; pastorul baptist Alex Neagoe; pastorul Bisericii Filadelfia, Ticu Leontescu; pastorul Bisericii Agape, Adi Magheţ; şi nu în ultimul rând pr. Ioan Chişărău, preşedintele Asociaţiei Darul Vieţii. La conferinţa de presă care a urmat imediat Marşului au luat cuvântul reprezentanţii tuturor cultelor şi a asociaţiilor provita, şi au arătat încă o dată importanţa mesajului de apărare a vieţii.
În Piaţa Unirii participanţii, în frunte cu copilaşii îmbrăcaţi în alb, au depus flori la statuia Sfintei Treimi, în memoria tuturor copilaşilor avortaţi din România, şi s-a păstrat un moment de reculegere. Tricourile copiilor au fost însemnate cu cuvintele: „Mami şi tati, vă mulţumesc că exist!” Noi cei din oraşele ţării (Bucureşti, Satu Mare, Fălticeni şi Timişoara) nu am fost singurii care am organizat acest eveniment – în multe ţări din lume s-a militat în această ultimă perioadă în favoarea vieţii: 40.000 în Paris (23 ianuarie), 400.000 în Spania, 300.000 în Washington, 40.000 în Peru, aproximativ 4.000 în Bruxelles (27 martie). Iar cel mai important lucru a constituit faptul că au fost unite toate cultele din Timişoara, fapt însemnat pe o pancartă de 4 metri: „Uniţi pentru viaţă şi pentru familia creştină!”
Mulţumim special fanfarei Bisericii Betel care a trezit acest oraş adormit şi a înălţat inimile noastre întru recunoştinţă şi bucurie pentru faptul că îl avem pe Dumnezeu cu noi. Dintre numeroşii reprezentanţi mass-media, ca şi anul trecut, Televiziunea Alfa & Omega s-a remarcat prin fidelitate şi devotament pe tot parcursul evenimentului. Prezenţa tinerilor a fost covârşitoare – cca 75 % din participanţi – iar entuziasmul lor a fost contagios. Împreună cu timişorenii, au mai sosit participanţi din Teiuş, Turnu Severin, Dudeştii Vechi, Arad, Cluj, Bucureşti, un grup de 29 de tineri din Voiteni. Fie ca cetăţenii Timişoarei şi cei ai întregii ţări să se trezească din somnul raţiunii, care produce monştri, şi să renunţe la uciderea pruncilor, pentru a găsi har şi binecuvântare la Dumnezeu, cât timp nu este prea târziu! (din comunicatul publicat pe DarulVietii.ro)



