Textele pentru Calea Crucii din Vinerea Mare scrise de o călugăriţă
01.04.2011, Vatican (Catholica) - O călugăriţă augustiniană va scrie meditaţiile pentru Calea Crucii condusă de Papa Benedict al XVI-lea în Vinerea Mare la Coloseum. Pontiful a încredinţat această Maicii Maria Rita Piccione, călugăriţă contemplativă care este preşedinta Federaţiei Călugăriţelor Augustiniene, a relatat vineri, 25 martie 2011, Biroul de Presă al Vaticanului. Ilustraţiile care vor însoţi în broşură fiecare staţiune a Căii Crucii au fost realizate de sora Elena Manganelli, o altă călugăriţă augustiniană.
Nu este pentru prima dată când o femeie scrie meditaţiile pentru Vinerea Mare. În 1993, Papa Ioan Paul al II-lea a încredinţat această sarcină Maicii benedictine Anna Maria Canopi; iar doi ani mai târziu le-a scris sora Minke de Vries, dintr-o mănăstire protestantă din Elveţia. În anul 2002, 5 femei laice au colaborat cu 11 bărbaţi – toţi jurnalişti acreditaţi de Sfântul Scaun – în scrierea meditaţiilor. Tradiţia parcurgerii staţiunilor Căii Crucii la Coloseum a fost reluată de Papa Paul al VI-lea în 1964; tradiţia datează din Anul Sfânt 1750. Papa Ioan Paul al II-lea a decis în anul 1985 să ceară unor contemporani ai săi să pregătească meditaţiile; înainte ele erau luate din scrierile unor sfinţi.
