Întâlnirea Consiliului Prezbiteral în sesiunea de primăvară 2011 la Iaşi
06.04.2011, Iaşi (Catholica) - Membrii Consiliului Prezbiteral – decani, responsabili ai diferitelor sectoare din cadrul diecezei, reprezentanţi ai parohilor şi preoţilor vicari – s-au întrunit luni, 4 aprilie 2011, la sediul Episcopiei din Iaşi, aflăm de pe Ercis.ro. S-au discutat probleme legate de organizarea Diecezei şi de buna desfăşurare a pastoraţiei, conform programului prezent pe ordinea de zi. După cuvântul de salut al PS Petru Gherghel, Episcop romano-catolic de Iaşi, adresat celor 36 de participanţi, întâlnirea s-a deschis cu citirea unui fragment din Sfânta Scriptură (1Cornteni 13,1-13). A urmat prezentarea procesului verbal de la ultima întâlnire a Consiliului Prezbiteral (18 octombrie 2010), pentru a fi amintite punctele discutate şi hotărârile luate în acea sesiune de toamnă. Atât fragmentul din Sfânta Scriptură, cât şi meditaţia „Familia: sanctuar al iubirii”, pe care pr. Cristinel Fodor a ţinut-o la începutul acestei şedinţe, au scos în evidenţă rolul pe care iubirea trebuie să îl ocupe şi în cadrul discuţiilor şi proiectelor, dar şi în cadrul familiilor: iubirea va fi aceea care va consolida tot ceea ce astăzi, în ciuda a ceea ce se întâmplă, se face bun în familii, în societate şi în Biserică.
Conform programului, au urmat dezbaterile legate de Anul pastoral al familiei. Desfăşurarea acestui proiect pastoral pe o durată de trei ani – din prima duminică din Advent a anului 2010 până la solemnitatea Cristos, Regele Universului, din anul 2013 – trebuie să cuprindă acţiuni, momente şi iniţiative prin care să se redea familiei rolul pe care aceasta trebuie să îl aibă în Biserică şi în societate. Din cadrul iniţiativelor deja existente (pelerinajul icoanei Maicii Domnului de la Cacica, misiuni, cateheze, cărţi şi reviste publicate, întâlniri zonale, diecezane şi naţionale etc.) s-a punctat necesitatea descoperirii unei modalităţi prin care să fie integrate în toate comunităţile catehezele propuse pentru familii (18 cateheze în fiecare an: 4 în timpul Adventului, 6 în timpul Postului Mare şi 8 în timpul de peste an). Este necesar ca aceste cateheze să fie prezentate de preoţi fie în cadrul predicilor duminicale, fie în cadrul unor întâlniri separate de programul liturgic.
Un alt punct de pe ordinea de zi, introdus de PS Petru, a fost: „Acte de eroism şi de slăbiciune în perioada dictaturii comuniste”. S-a prezentat şi un raport cu privire la rezistenţa şi colaborarea Bisericii în timpul regimului comunist. S-a subliniat că pentru toate actele de eroism şi pentru toţi martirii se cuvine să îi aducem slavă lui Dumnezeu, iar pentru toate greşelile şi slăbiciunile se cuvine să îi cerem iertare. De asemenea, pentru toţi cei care eventual au colaborat cu forţele răului, s-a reînnoit chemarea de la Consiliul Prezbiteral din 8 noiembrie 2006, la pocăinţă, la reparaţie şi la refacerea relaţiilor pe care ştiu că le-au stricat. PS Aurel Percă a dezvoltat apoi punctul referitor la cursurile de pregătire pastorală pentru preoţi, cu tema „Anul pastoral al familiei”. În cadrul acelor întâlniri se vor dezvolta subiecte pe marginea unor cărţi, filme educative, cateheze etc. care să îi ajute pe păstori la o cât mai bună şi rodnică desfăşurare a anilor dedicaţi familiei. Cursurile vor avea loc în toamna acestui an, după un program pe care îl vor prezenta responsabilii cu acest sector. Totodată vor fi propuse şi o serie de exerciţii spirituale pentru preoţi.
Despre activitatea Centrului Diecezan Caritas şi despre unele proiecte care se desfăşoară în cadrul Diecezei de Iaşi a vorbit pr. Egidiu Condac. În centrul atenţiei a stat proiectul de promovare a voluntariatului în contextul în care acum este Anul European al Voluntariatului şi, în mod deosebit, prezentarea unei realizări: lansarea proiectului strategic european „Reţea de incluziune socială pe piaţa muncii”. Proiectul are ca scop incluziunea socială pe piaţa muncii a grupurilor vulnerabile şi se desfăşoară în colaborare cu organizaţiile Caritas Alba-Iulia – Îngrijire la Domiciliu şi Caritas Diecezan Munster (Germania). Ultima parte a şedinţei a fost dedicată problemelor de administraţie şi personal în cadrul diecezei. PS Aurel Percă a punctat câteva aspecte legate de activitatea decanatelor, inventarierea parohiilor, programarea misiunilor şi administrarea cimitirelor. Tot spre finalul acestei sesiuni s-a insistat şi pe promovarea vocaţională în cadrul Seminarului mic de la Bacău – şi nu numai – în mod deosebit printr-o mai mare implicare a preoţilor din pastoraţie şi prin participarea elevilor de clasele a VII-a şi a VIII-a la campusurile vocaţionale.



