Sfânta Tereza de Lisieux şi Calea cea Mică
06.04.2011, Vatican (Catholica) - În cadrul audienţei sale generale de miercuri, 6 aprilie 2011, din Piaţa San Pietro, la care au participat peste 10.000 de persoane, Papa Benedict al XVI-lea a dedicat cateheza sa Sf. Tereza de Lisieux, sau Sf. Tereza a Pruncului Isus şi a Sfintei Feţe, „care a trăit în această lume numai 24 de ani, la sfârşitul secolului al XIX-lea, ducând o viaţă foarte simplă şi ascunsă, dar care, după moarte şi după publicarea scrierilor sale, a devenit una dintre sfintele cele mai cunoscute şi iubite”. „‘Tereza cea mică’ nu a încetat niciodată să ajute sufletele cele mai simple, pe cei mici, pe cei săraci şi pe cei suferinzi care o roagă, dar a şi luminat Biserica întreagă cu profunda ei învăţătură spirituală, până acolo încât Venerabilul Papă Ioan Paul al II-lea, în anul 1997, a voit să îi dea titlul de Învăţător al Bisericii… Iubitul meu predecesor a definit-o ‘expertă în scientia amoris’. Această ştiinţă, care vede strălucind în iubire tot adevărul credinţei, Tereza o exprimă îndeosebi în relatarea vieţii sale, publicată la un an după moartea sa sub titlul ‘Istoria unui suflet'”.
„Tereza s-a născut la 2 ianuarie 1873 la Alencon, un oraş din Normandia, în Franţa. A fost cea mai mică dintre cei nouă copii ai lui Ludovic şi Zelie Martin… Tereza, la vârsta de 4 ani, a rămas profund rănită de moartea mamei… Mai târziu, lovită de o gravă boală nervoasă, s-a vindecat printr-un har divin, pe care ea însăşi l-a definit ‘zâmbetul Sfintei Fecioare’. Apoi a primit Prima Împărtăşanie, trăită în mod intens şi l-a pus pe Isus euharistic în centrul existenţei sale”. În anul 1887, Tereza a mers, împreună cu tatăl şi cu sora ei, Celina, în pelerinaj la Roma, unde i-a cerut Papei Leon al XIII-lea permisiunea de a intra, la numai cincisprezece ani, în Carmelul din Lisieux. Dorinţa ei îi este împlinită un an mai târziu. „În acelaşi timp, începe şi dureroasa şi umilitoarea boală mentală a tatălui său. Este o mare suferinţă care o conduce pe Tereza la contemplarea Feţei lui Isus în Pătimirea Sa”. În 1890 a depus voturile.
Anul 1896 a marcat începutul unei perioade de mari suferinţe fizice şi spirituale, care a durat până la moartea ei. În acele momente, Tereza a trăit „credinţa cea mai eroică, drept lumină în întunericul care îi invada sufletul”, a spus Papa. „În acest context de suferinţă, trăind cea mai mare iubire în cele mai mici lucruri din viaţa zilnică, Sfânta şi-a împlinit vocaţia ei de a fi Iubirea în inima Bisericii”. „Tereza a murit în seara zilei de 30 septembrie 1897, rostind cuvintele simple: ‘Dumnezeul meu, te iubesc!’, privind Crucifixul pe care-l strângea în mâinile ei. Aceste ultime cuvinte ale Sfintei sunt cheia întregii ei învăţături, a interpretării date de ea Evangheliei. Actul de iubire, exprimat la ultima ei suflare, a fost ca respiraţia continuă a sufletului ei, ca bătaia inimii ei. Cuvintele simple ‘Isuse, Te iubesc’ sunt în centrul tuturor scrierilor ei”.
„Tereza este unul din acei ‘mici’ din Evanghelie care se lasă conduşi de Dumnezeu în profunzimile Misterului său. O călăuză pentru toţi, mai ales pentru… teologi. Cu umilinţă şi credinţă, Tereza a intrat încontinuu în inima Sfintei Scripturi care cuprinde Misterul lui Cristos. Şi această citire a Bibliei, hrănită de ştiinţa iubirii, nu se opune ştiinţei academice. De fapt, ‘ştiinţa sfinţilor’, despre care ea însăşi vorbeşte în ultima pagină din ‘Istoria unui suflet’, este ştiinţa cea mai înaltă”. „În Evanghelie, Tereza a descoperit mai ales Milostivirea lui Isus”, a subliniat Sfântul Părinte. „‘Încrederea şi Iubirea’ sunt aşadar punctul final al relatării vieţii ei, două cuvinte care, asemenea farurilor, au luminat întregul ei drum de sfinţenie, pentru a putea conduce pe alţii pe aceeaşi ‘cale mică de încredere şi de iubire’, a copilăriei spirituale. Încredere ca aceea a copilului care se abandonează în mâinile lui Dumnezeu, inseparabilă de angajarea puternică, radicală a iubirii adevărate, care este dăruire totală de sine, pentru totdeauna”.
Pe aceeaşi temă este şi videoştirea
