Liturghia crismei la Iaşi
21.04.2011, Iaşi (Catholica) - Liturghia crismei (Liturghia sfinţirii uleiurilor) s-a celebrat joi, 21 aprilie 2011, în Joia Mare, în Catedrala „Sfânta Fecioară Maria, Regină” din Iaşi, începând cu ora 10.30. Preoţii din toată Dieceza de Iaşi s-au adunat în jurul Episcopului şi, cu această ocazie, şi-au reînnoit făgăduinţele din ziua hirotonirii, citim într-un material de pe Ercis.ro.
Joia Mare este cunoscută ca fiind ziua preoţiei. În această zi sfântă Cristos a instituit Sacramentul Preoţiei. Preoţii Diecezei de Iaşi şi-au sărbătorit ziua alături de Păstorul lor. Au fost prezenţi la Sfânta Liturghie aproximativ 250 de preoţi. La predică, PS Petru a vorbit despre importanţa preoţiei şi despre misiunea nobilă pe care Cristos a încredinţat-o preoţilor săi. „Preoţia este un dar al Domnului ce nu trebuie uitat”, a spus Episcopul. „Reprezintă în acelaşi timp un mister care însoţeşte viaţa noastră. De aceea, nu încetăm să-i mulţumim Domnului în orice moment, mai ales astăzi, în ziua Sfintei Preoţii, pentru faptul că el ştie să trezească noi chemări la slujirea preoţească. Astăzi trebuie să-l lăudăm spunând din inimă:”
„Îţi mulţumim, Doamne, pentru toţi preoţii buni, generoşi şi umili, care nu s-au îndepărtat şi nu se îndepărtează de tine şi de oameni, punându-şi toată slujirea lor în favoarea oamenilor. Îţi mulţumim, Doamne, pentru înaintaşii noştri, episcopi, preoţi, călugări, care ne-au lăsat o aşa de bogată zestre spirituală şi au ştiut să sufere închisori, persecuţii, umiliri, pentru cauza ta şi a Bisericii tale. Nu încetăm să-ţi mulţumim pentru mărturisitorii noştri, episcopi martiri, pentru episcopul Anton Durcovici, pentru preoţii jertfiţi pe altarul Bisericii. Ei sunt eroii şi bucuria noastră. Pe umerii lor creşte şi se măreşte astăzi dorinţa pentru slujire, entuziasmul atâtor suflete dedicate muncii apostolice şi sacerdotale.”
În cadrul Sfintei Liturghii s-au sfinţit uleiurile pentru catehumeni, pentru cei ce vor primi sacramentul sfântului Mir şi pentru bolnavi. Uleiurile noi sfinţite vor fi împărţite bisericilor parohiale; cele vechi vor fi arse împreună sau vor fi puse în candela de la preasfântul sacrament. Credincioşii vor primi explicaţii asupra folosirii uleiurilor sacre şi a eficacităţii lor în viaţa creştină La finalul Liturghiei, PS Gherghel şi-a manifestat bucuria de a fi fost alături de preoţii şi diaconii Diecezei păstorită de dânsul şi i-a încurajat în munca pastorală pe care o depun pentru poporul lui Dumnezeu. Liturghia a fost animată de corul Institutului Teologic Romano-Catolic „Sfântul Iosif” din Iaşi şi a fost transmisă în direct la Radio Maria.
