Papa a început o serie de cateheze despre rugăciunea creştină

05.05.2011, Vatican (Catholica) - În ziua de miercuri, 4 mai 2011, Papa Benedict al XVI-lea a început o serie de cateheze care se vor concentra pe tema rugăciunii creştine. Adresându-se în cadrul audienţei generale pelerinilor reuniţi în Piaţa San Pietro, Papa a explicat că, începând din această miercuri, „apropiindu-ne de Sfânta Scriptură, de marea tradiţie a Părinţilor Bisericii, a maeştrilor de spiritualitate, de liturgie, dorim să învăţăm să trăim şi mai intens raportul nostru cu Domnul, aproape ca o ‘şcoală a rugăciunii'”. „Ştim bine”, a spus Pontiful, „că rugăciunea nu trebuie neglijată: trebuie să învăţăm să ne rugăm, aproape dobândind mereu din nou această artă; chiar şi cei care sunt foarte înaintaţi în viaţa spirituală simt mereu nevoia de a intra la şcoala lui Isus pentru a învăţa să se roage cu autenticitate”.

În această primă cateheză, Papa Benedict al XVI-lea a oferit câteva exemple de rugăciune care au fost prezente în culturile străvechi, „pentru a arăta că practic mereu şi pretutindeni oamenii s-au adresat lui Dumnezeu. Încep cu Egiptul antic, ca exemplu. Aici un om orb, cerând divinităţii să îi redea vederea, atestă ceva universal uman, care este pura şi simpla rugăciune de cerere din partea celui care se află în suferinţă. Acest om se roagă: ‘Inima mea doreşte să te vadă… Tu care m-ai făcut să văd întunericul, creează lumina pentru mine. Fie ca să te văd!'”. Mai apoi, „în acele minunate capodopere ale literaturii din toate timpurile care sunt tragediile greceşti, şi astăzi, după douăzeci şi cinci de secole, citite, meditate şi reprezentate, sunt conţinute rugăciunile care exprimă dorinţa de a-l cunoaşte pe Dumnezeu şi de a adora maiestatea Sa. Una dintre acestea spune: ‘Susţinător al pământului, care îţi ai sediul deasupra pământului, oricine ai fi tu, greu de înţeles, Zeus, fie că eşti lege a naturii sau a gândirii celor muritori, către tine mă îndrept: deoarece tu, acţionând pe căi trecute, conduci evenimentele umane după dreptate”.

Pontiful a subliniat că „în orice rugăciune se exprimă mereu adevărul creaturii umane, care pe de o parte experimentează slăbiciune şi lipsă, şi de aceea cere ajutor Cerului, şi pe de altă parte este înzestrată cu o extraordinară demnitate, pentru că, pregătindu-se să primească Revelaţia divină, se descoperă capabil să intre în comuniune cu Dumnezeu”. „Omul din toate timpurile se roagă pentru că nu poate să nu se întrebe care este sensul existenţei sale, care rămâne neclar şi deprimant dacă nu este pus în raport cu misterul lui Dumnezeu şi cu planul Său cu privire la lume. Viaţa umană este o împletire de bine şi rău, de suferinţă nejustificată şi de bucurie şi frumuseţe, care în mod spontan şi irezistibil ne face să îi cerem lui Dumnezeu acea lumină şi acea forţă interioare care să ne ajute pe pământ şi să deschidă o speranţă care să meargă dincolo de graniţele morţii”.

„În exemplele de rugăciune din diferitele culturi”, a concluzionat Papa, „pe care le-am luat în considerare, putem vedea o mărturie a dimensiunii religioase şi a dorinţei după Dumnezeu înscrisă în inima oricărui om, care primeşte împlinire şi exprimare deplină în Vechiul şi în Noul Testament. Într-adevăr, Revelaţia purifică şi duce la plinătatea ei dorinţa originară a omului după Dumnezeu, oferindu-i, în rugăciune, posibilitatea unui raport mai profund cu Tatăl ceresc. La începutul acestui drum al nostru în ‘Şcoala rugăciunii’ dorim deci să îi cerem Domnului să lumineze mintea noastră şi inima noastră pentru ca raportul cu El în rugăciune să fie tot mai intens, afectuos şi constant. Încă o dată să îi spunem: ‘Doamne, învaţă-ne să ne rugăm'”.